Trei nume - cu afaceri sau provenind din Bistriţa--Năsăud - în Top 300 Capital
-
View the full image
Dorel Goia
-
View the full image
Vasile Dan
- View the full image
Revista Capital a dat publicităţii Top 300 cei mai bogaţi români în 2020. Modul principal de calcul are la bază multiplicatorii de EBITDA. După ce s-a stabilit valoarea companiei, s-a calculat valoarea fiecărei participaţii deţinute, apoi s-a adăugat valoarea proprietăţilor imobiliare. La acestea s-au adăugat sumele din conturi şi valoarea altor bunuri dacă acestea au vrut să fie publice.
Cei mai bogaţi români şi Dragoş şi Adrian Pavăl care deţin Dedeman, cu o avere de 1,9-2 miliarde euro, aceştia fiind urmaţi de Ion Ţiriac, Daniel Dines (IT, robotică), Zoltan Teszari (Digi RCS-RDS), familia Voiculescu (Antena Group), Anstasia Soare (SUA), Iulian Dascălu (imobiliare), Gruia Stoica (feroviar), Anca Vlad (fondatoarea Fildas-Catena) şi Radu Dimofte (industrie, turism etc.).
Primul în topul celor 300 de români, cu afaceri în judeţul nostru, este clujeanul Dorel Goia, care apare acum pentru zona Bucureşti. Acesta are o avere estimată de 75-78 milioane euro, aflându-se pe locul 82. Dorel Goia este preşedintele CA al Teraplast, cel mai mare producător de materiale de construcţii cu capital românesc. Acesta Cetăţean de onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud.
De asemenea, printre cei 300 de cei mai bogaţi români se numără şi familia Dan, cu afaceri în Satu Mare şi judeţul nostru, cu afaceri în metalurgie şi imobiliare. Acesta se află pe poziţia 109, cu o avere estimată între 66-68 milioane euro în 2019. Potrivit Capital, Combinatul Dan Steel Beclean, deţinut de Dan Vasile (Satu Mare) a avut o pierdere netă de 30 milioane lei în 2019, însă alte două afaceri i-au adus un profit de 13 milioane lei. Una dintre afaceri este Rapid SA Bistriţa, care a adus un profit de 3,7 milioane lei, prin vânzarea către Lidl a unui teren de 10.000 mp şi a construcţiilor aferente de pe str. Andrei Mureşanu. De asemenea, o parte din avere este datorată terenurilor, acesta având aproximativ 100 de hectare de teren în jurul Bistriţei. Familia Dan mai deţine şi o firmă profitabilă în Bihor. Din păcate, grupul Dan Steel a intrat în insolvenţă în vara anului 2020, la cererea unui creditor.
Nu în ultimul rând, pe locul 125 este familia Moldovan, cu afaceri în agricultură. Aceştia au o avere estimată la 51-53 milioane euro şi se află pe locul 125. Familia Moldovan a înfiinţat în 1998 compania Promat Comimpex, care se ocupă cu îngrăşăminte chimice, seminţe de porumb, floarea soarelui, rapiţă şi grâu. Familia şi-a vândut o parte dintre acţiuni către grupul elveţian Ameropa, păstrând 60% din acţiuni sub numele lui Cristian Moldovan (55%) şi Marcela Moldovan (5%). În 2019, firma a avut venituri de peste 160 milioane euro. Cristian Moldovan este unicul acţionar Agroport, cu afaceri de 1,4 milioane euro. Printre partenerii Promat se numără DuPont, Bayer, KWS, Pioneer, Azomureş, iar paleta de servicii se extinde până la combustibili, piese, transport marfă şi utilaje agricole. Sediul firmelor este în judetul Satu Mare, dar se pare că omul de afaceri este născut în Bistriţa-Năsăud. Revista Capital l-a trecut în dreptul judeţului nostru.
Citiţi şi:
- Dorel Goia şi familia Dan, cu afaceri în judeţul nostru, în Top 300 Cei mai bogaţi români!
- Un Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, în Top 300 cei mai bogaţi români din 2018!
- Dorel Goia și Emanuel Babici, Cetăţeni de Onoare ai judeţului Bistrița-Năsăud, în Top 300 Cei mai bogaţi români
- Doi Cetăţeni de Onoare ai judeţului, în Top 300 cei mai bogaţi români
- Un Cetăţean de Onoare al judeţului, în Top 300 cei mai bogaţi români
Adaugă comentariu nou