Dorel Goia şi familia Dan, cu afaceri în judeţul nostru, în Top 300 Cei mai bogaţi români!
Revista Capital a publicat Top 300 cei mai bogaţi români, realizat pe baza datelor financiare de la finalul anului 2020. Redactorii revistei s-au folosit de date oferite de instituţiile statului, şi anume Registrul Comerţului sau Ministerul Finanţelor, stabilindu-se valoarea companiei, fiind evaluate proprietăţi imobiliare. Acolo unde au fost informaţii, s-au folosit sumele din conturi şi valoarea altor bunuri deţinute de milionari. Oricum, toţi oamenii de afaceri au fost întrebaţi despre afacerile pe care le deţin, majoritatea oferind date.
Topul este deschis de Daniel Ghines, cu o avere de 5,5 miliarde euro, cu companii în domeniul IT şi al automatizării. Pe locul II sunt Dragoş şi Adrian Pavăl de la Dedeman, cu o avere estimată între 2,9-3,2 miliarde euro, pe locul III fiind Ion Ţiriac cu afaceri în domeniul imobiliare, bănci şi auto. În Top 10 intră Ştefan Vuza (Industria chimică, imobiliare din Bacău), Zoltan Teszari (RCS&RDS din Bihor), familia Voiculescu (mass-media – Bucureşti), Anca Vlad (Fidas – Catena, Piteşti), Iulian Dascălu (construcţii, retaill- Iaşi), Anastasia Soare (înfrumuseţare – SUA) şi Gruia Stoica (industria feroviară – Bucureşti).
Sunt şi doi oameni de afaceri care au fost incluşi în Top 300, fiind asociaţi cu judeţul Bistriţa-Năsăud, asta pentru că afacerile sunt în judeţul nostru.
Dorel Goia, Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, are o avere estimată la 160-180 milioane euro, fiind pe locul 35. Este cunoscut pentru compania Teraplast, unde deţine peste 46% din acţionariat. Este în topul primilor trei români cu cea mai mare avere bursieră. În 2020, Dorel Goia a pus bazele unui nou proiect, o fabrică de saci, sacoşe şi pungi biodegradabile, achiziţionând Somplast Năsăud, planul fiind ca până în 2022, Teraplast să devină liderul acestei pieţe.
Pe locul 116 este familia Dan care deţine Dan Steel Beclean, firmă care produce sârmă moale zincată, plase de sârmă, cuie, panouri de gard, gabioane. Compania a intrat în insolvenţă, fiind înainte listată la Bursa de Valori Bucureşti. Averea familiei este estimată la 55-65 milioane euro.
Citiţi şi:
- Un Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, în Top 300 cei mai bogaţi români din 2018!
- Trei nume- cu afaceri sau provenind din Bistriţa--Năsăud- în Top 300 Capital
- Dorel Goia și Emanuel Babici, Cetăţeni de Onoare ai judeţului Bistrița-Năsăud, în Top 300 Cei mai bogaţi români
- Doi Cetăţeni de Onoare ai judeţului, în Top 300 cei mai bogaţi români
- Un Cetăţean de Onoare al judeţului, în Top 300 cei mai bogaţi români
Adaugă comentariu nou