Trei persoane care erau în carantină, din Bistriţa şi Lechinţa, amendate de poliţişti, după ce şi-au au părăsit casa

În dimineața de 20 octombrie, în urma verificărilor efectuate la persoanele aflate în carantină, polițiștii locali din Bistrița au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, un bărbat și o femeie, ambii din municipiu, pentru faptul că au părăsit imobilele unde erau plasați fiecare în carantină. Totodată, în legătură cu cele constatate, a fost informat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud, informează IPJ BN.

De asemenea, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au sancționat contravențional un bărbat din Lechința, plasat în carantină la domiciliu, care nu a fost găsit la adresa stabilită ca locuință de carantinare. Și în acest caz a fost înștiințat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud.        

Marţi, au fost organizate 7 acţiuni punctuale, 4 dintre acestea fiind în sistem integrat, cu alte instituții și au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, zonele pietonale, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Astfel, au fost verificate peste 1500 de persoane, 111 operatori economici și 100 de autovehicule, dintre care 25 de mijloace de transport în comun.

Totodată, în ultimele 24 de ore, pentru abaterile constatate, echipele de control au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.675 lei, 3 dintre acestea fiind pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, celelalte fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală ( nepurtarea măștii sanitare), se arată în comunicatul Poliţiei judeţene.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să evite aglomerațiile, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu și să nu se expună la riscuri.

Pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, acțiunile polițiștilor împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control continuă și în perioada următoare.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5