Trei tineri reţinuţi, într-un dosar de tâlhărie şi lipsire de libertate! Percheziţii în Bistriţa şi Lechinţa!
Miercuri, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au descins la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie, în Bistrița și Lechința. Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La percheziții au fost descoperite și ridicate un pistol de tip airsoft, cu muniție neletală, mai multe plicuri cu substanțe pulbere și vegetale, susceptibile a avea efect psihotrop, un cântar electronic și un grinder. De asemenea, au mai fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o tonfă, o sabie și 160 de euro.
"Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 18 iunie a.c., cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19-25 de ani, ar fi agresat fizic, după care ar fi sechestrat într-un autoturism, pentru aproximativ 5 ore, un tânăr de 23 de ani, din Chiraleș, de la care ar fi sustras 2000 de lei. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării activității infracționale a celor implicați", se arată în comunicatul IPJ BN.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Acțiuni Speciale și criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, precum și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Citiţi şi:
- O familie din Tureac, cercetată pentru lipsire de libertate! O persoană cu handicap era ţinută închisă! Armă deţinută ilegal de tată! Băiatul conducea băut şi fără permis
- Un bărbat din Bistriţa, care şi-ar fi agresat soţia şi ar fi legat-o pentru a recunoaşte anumite lucruri, reținut în urma unor percheziții
- Bărbat din Tărpiu, reținut de poliţişti pentru viol, lipsire de libertate, lovire şi instigare la infracţiunea de furt
- Şase tineri reţinuţi, după ce au tâlhărit un bătrân din Zoreni, iar peste altul au intrat în casă şi l-au ameninţat
- Trei tineri din Arcalia, Chiraleş şi Lechinţa, condamnaţi la închisoare, au fost duşi la penitenciar
Adaugă comentariu nou