TVR: Ioan Oltean, audiat de DNA, în dosarul Bian
Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a fost audiat de procurorii Direcţiai Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), Silviu Bian este acuzat de luare de mită, informează TVR. Potrivit postului public de televiziune, demnitarul bistriţean a fost audiat pe 19 octombrie, la trei zile după ce Bian a fost arestat.
Informaţia apare în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată, menţionează aceeaşi sursă. “M-au întrebat dacă Silviu Bian a adunat, a adus vreun ban la partid.Am spus, evident că nu, pentru că nu a adus niciun ban la partid”, a declarat Ioan Oltean pentru TVR.
Întrebat de jurnaliştii de la postul publuc d eteleviziune care este relaţia sa cu Silviu Bian, secretarul general al PDL a menţionat că este o cunoştinţă de a sa, un prieten, pe care îl cunoştea de şase-şapte ani, de de “ieri-alaltăieri”. Ioan Oltean a adăugat că nu el a fost cel care l-a propus în funcţie, cu PDL Alba.
Mai mult, Ioan Oltean s-ar fi întâlnit “în condiţii de conspirativitate” - spun procurorii - şi cu un alt inculpat din acest dosar, Maria Ţichindelean, directoarea de la fonduri europene din ANOFM. Potrivit rechizitoriului în ziua reţinerii lui Bian, pe 15 octombrie, Ţichindelean primise un SMS de avertizare de la un prieten. “Şeful tău e la dna. Vb cu soarele meu de pe tel Danei. Să nu vb de pe al tău e ascultat. Ai grijă ce vb şi cu el k e urmărit. Pup", scriu procurorii în rechizitoriu.
Potrivit TVR, Maria Ţichindelean, pusă sub învinuire în acest dosar, ar fi luat legătura cu Ioan Oltean, de la care a încercat să obţină informaţii suplimentare, dar acesta nu a ajutat-o.
Fostul şef al ANOFM Silviu Bian a fost prins în flagrant în urma cu o lună, în timp ce primea 19.000 de euro, printr-un intermediar, de la subordonaţii săi din Râşnov. Bian este acuzat ca ar fi primit în total peste 270.000 de euro.
De numele lui Ioan Oltean se leagă şi un alt dosar instrumentat de DNA. Preşedintele CJ Maramureş, Mircea Man, este cercetat de procurori că ar fi făcut trafic de influenţă, pe lângă deputatul bistriţean, în 2008, pentru numirea în funcţia a lui Flaviu Radu, ca director la Direcţia Apelor Someş - Tisa din Cluj. Oltean a negat aceste acuzaţii, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bistriţa, şi a precizat că Man nu a interveneit pentru numirea lui Flaviu Radu, mai ales că omul era pe funcţie încă din 2005.
Adaugă comentariu nou