Un altfel de colind. Radu Feldiorean

 

În siajul spumos al atâtor evenimente îngrămădite în calendarul specific perioadei care

precede sărbătorile de iarnă, expoziția lui Radu Feldiorean poate căpăta alura captivantă

a unui colind autentic de Crăciun. Cu ce altceva să compari acum acea stare de vibraţie

nedefinită, aproape dramatică, dar plină de speranță din preajma structurilor metalice prin

care artistul se prezintă?

Îl cunosc pe Radu Feldiorean de mai bine de un sfert de veac. A făcut parte, în diferite

ipostaze, din toate proiectele culturale în care am fost implicat, de la volumele de versuri

și romanele publicate de mine până la calendarele artistice ori revista de literatură și artă

Grai, la care am ostenit împreună… O însoțire cu abundență de muguri, cu flori multe și

fructe alese. A făcut și mecenat, unul consistent și pasionat, recunoscut la cel mai înalt

nivel (premiat de președintele țării). Îi știu bine parcursul și identitatea artistică. L-aș numi,

ca în parabola liturgică, fiul risipitor. Prins de bunăvoie în căpăstrul seducător al unei

afaceri de succes, Radu Feldiorean a rătăcit mult în afara creuzetului artistic creativ. Și,

ca în orice rătăcire, scurtele momente în care găsea traiectoria îi dădeau un sentiment

de suficiență. Poate de siguranță chiar. Credea, probabil, că desenele pentru un volum

de versuri și câte o copertă de carte (impecabile toate, de altfel) sau câte o expoziție

conjuncturală sunt manifestări ale unui talent care nu are nevoie de mai mult pentru a

străluci. Că poți fi artist și în afara unui calendar creativ riguros și programatic.

Un astfel de puseu îi hrănește orgoliul artistic timp de aproape 4 ani cu mai multe expoziții

de grup și culminează cu o expoziție personală de anvergură în chiar capitala artistică a

Europei, girată de Dan Hăulică – personalitate de prim rang a criticii de artă, la acea

vreme ambasador al României la UNESCO, dar și de scriitorii Matei Vișniec, Horia

Bădescu, Dinu Flămând și Cleopartra Lorințiu. Un spectaculos foc de artificii, care s-a

cufundat repede în bezna încă unui deceniu de risipire în zilnicăreli. Și, poate, ar mai fi

zăbovit în rătăcire o vreme… Dar mănunchiul de întrebări la care nu își putea răspunde

creștea metastatic și a devenit sufocant. Îmi pot imagina diminețile lui cețoase, cu

obsesive ecouri nocturne: Tu, așadar, pentru ce exiști? enigmă nedezlegată de la Marcus

Aurelius (în Gânduri către sine însuși) sau chiar dinaintea lui și până în zilele noastre.

Întoarcerea, târzie dar nu tardivă, îl aruncă într-o țarină a orgoliilor artistice cu ierburi

înalte, încâlcite, în care drumul de la mecena consacrat la creator de artă recunoscut este

mai lung decât pe hărțile prozaice. Dar frământul bine canalizat și munca frecvent

excesivă desenează acum o traiectorie limpede și apăsată, de la care a înțeles că nu se

mai poate abate.

Acasă, la Bistrița, Radu Feldiorean vine cu daruri multe, atât de multe încât ne propune

o dublă expoziție: una în spațiul interior al Galeriei Arcade 24, cu Păsări de foc, de apă și

de aer, purtând Nostalgii (desen de tinerețe) și una de exterior, în piața centrală a

municipiului. Un portofoliu de sculpturi consistent, validat în cele aproape 30 de expoziții

de grup dar, mai ales, în 12 expoziții individuale de sculptură în locații prestigioase din

Cluj-Napoca, București, Alba-Iulia, Piatra-Neamț, Iași etc., multe dintre ele vegheate de

ochiul versat al criticului Oliv Mircea. Data vernisajului (4 decembrie) este o zi cu multiple

semnificații culturale și nu puțini sunt cei care păstrează un gând evocator efigiilor lui

Constantin Noica și Horia Bernea. Dar, cunoscând venerația lui Radu Feldiorean pentru

dimensiunea imnică a poeziei transilvane, îndrăznesc să cred că Arca și superbele

ipostaze ale seriei Pelican, ca și Noul legământ ori Steaua căzută în vacarmul citadin

bistrițean sunt reverența adâncă, smerită cu care ne amintește că, într-o zi de 25

decembrie, ziua Crăciunului nost, ziua nașterii Mântuitorului, a răsărit și steaua

strălucitoare a celui mai însemnat poet creștin al ultimului secol, Ioan Alexandru.