Un căruţaş băut, rănit uşor într-un accident la Vermeş. Poliţiştii avertizează că şi aceştia pot fi amendaţi!
Un accident a avut loc, marţi, pe DJ 1651, la Vermeş, după ce un autoturism care era condus de un bărbat, de 45 de ani, din Sîngeorzu Nou și care circula pe direcția de mers Lechința spre Vermeș a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care circula pe aceeași direcție de mers.
„În urma accidentului, căruțașul, un bărbat, de 49 ani, din Vermeș a căzut din căruță, fiind rănit ușor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Cercetările continuă de către polițiștii din Beclean care au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ BN.
În context, poliţiştii avertizează că, potrivit legii, căruţaşii pot fi sancţionaţi dacă nu respectă prevederile legale.
RISCAȚI AMENDĂ DE LA 1305 lei -2900 lei (9-20 pct. amendă)
ART. 165 din HG 1391/2006
(1) Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;
b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
c) să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
d) pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
e) să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
f) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga;
h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
i) să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
j) să nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligat să circule în condiţiile stabilite în licenţa de autoritatea competentă.
Citiţi şi:
- Ragla: Maşină intrată într-o căruţă care circula în faţa sa!
- Băut pe drum, a căzut din căruţă accidentându-se. Respectați regulile de circulație pe drumurile publice! Riscați amendă până la 2900 lei
- 151 de accidente cu bicicliști şi 21 cu atelaje, la nivel județean, în ultimii doi ani
- Turul ciclistic "Bistritanews.ro".
- ATENTIE BICICLISTI!!! RISCATI AMENDĂ USTURĂTOARE!!!
Adaugă comentariu nou