Un magistrat bistriţean, bănuit de legături cu Securitatea
O serie de procurori şi judecători riscă să fie excluşi din magistratură, după ce CNSAS a descoperit că aceştia au colaborat cu Securitatea sau au fost angajaţi ai acestei structuri. În cele 25 de dosare de la Tribunalul Bucureşti, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cere confirmarea calităţii de colaboratori a unor magistraţi, doar 20 riscă eliberarea din funcţie, deoarece patru dintre ei nu mai lucrează în sistem, fiind pensionaţi, iar al cincilea este decedat. În cazul acestora ar putea începe şi urmăririi penală pentru "fals în declaraţii". Printre judecătorii la care fac referire dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este şi Valer Covrig, judecător la Judecătoria Bistriţa.
CNSAS are peste 130 de procese pe rol la Tribunalul Bucureşti, prin care cere instanţei să ateste calitatea unor persoane de colaboratori sau lucrători ai Securităţii, o cincime dintre acestea referindu-se la magistraţi.
Potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate trebuie să dea declaraţii pe proprie răspundere potrivit legii penale, prin care să spună dacă au făcut sau nu poliţie politică. De altfel, această categorie de persoane completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi,
inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, încălcarea dispoziţiilor conducând la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.
Citiţi şi:
- Un alt magistrat bistriţean s-a pensionat!
- Judecător bistriţean, eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis
- Preşedintele şi vicepreşedintele Tribunalului Bistriţa-Năsăud, printre semnatarii Apelului către CSM
- Magistrat bistriţean, eliberat din funcţie de preşedintele Klaus Iohannis
- Protestul magistraților bistrițeni nu a mai avut loc –În locul lor, Florin Chreji și Marius Bălan au pichetat astăzi Palatul de Justiție
Adaugă comentariu nou