Un milion de buletine de vot, tipărite în Bistriţa-Năsăud! Peste 260.000 de bistriţeni aşteptaţi la urne

Membrii Comisiei Tehnice Județene Bistrița-Năsăud, cu atribuții în coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, s-au reunit ieri, 21 septembrie, într-o ședință de lucru desfășurată la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, pentru prezentarea raportului de activitate la zi și pentru stabilirea unor detalii organizatorice, specifice ultimei săptămâni electorale.

Potrivit ultimelor date puse la dispoziție de Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul pentru Imigrări Bistrița-Năsăud, în județul Bistrița-Năsăud figurează 262.862 alegători înscrişi în listele electorale permanente, 334 alegători înscrişi în listele electorale complementare și 247.993 alegători posesori de cărți de identitate.

Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud au fost tipărite 1.162.244 buletine de vot, care vor fi pregătite în pachete distincte, pe categorii (primar, consiliu local, președinte consiliu județean şi consiliu judeţean), pentru fiecare circumscripţie electorală şi pentru fiecare secţie de votare, începând cu data de 20.09.2020. Distribuirea efectivă a buletinelor de vot va avea loc în data de 26 septembrie.  

Pe lângă respectarea punctelor cuprinse în calendarul electoral, s-a insistat pe necesitatea respectării normelor sanitare în contextul pandemiei, respectiv pe organizarea generală a activității în condiții de siguranță. Prin urmare, în cadrul ședinței s-a stabilit ca fiecare membru al comisiei să răspundă de un anumit număr de secții de votare și să verifice personal, în perioada imediat următoare, modul în care sunt pregătite sediile secțiilor pentru ziua votului.

Reamintim faptul că, în județul Bistrița-Năsăud, sunt în total 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural.

sursa: Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5