Un milion de euro pentru serverul dintre CJ şi primării

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aloca peste un milion de euro pentru implementarea unui sistem informatic care va conecta cele 63 de primării din judeţ la un server al instituţiei. Luca Iancu, vicepreşedinte CJ, ne declară că prin acest program sunt activate şapte servicii electronice interactive, din domenii precum asistenţa socială, urbanismul, plăţi on-line, petiţii, reclamaţii, avize on-line, formulare şi cereri, dar şi contestaţii. Proiectul, gândit de preşedintele CJ – Liviu Rusu, va instrui 70 de utilizatori angajaţi ai primăriilor, precum şi patru administratori de sistem. Astfel, se va reuşi performanţa ca funcţionarii din primării să nu mai vină până la Bistriţa pentru un document, acesta fiind transmis on-line de către oamenii de specialitate. Mai mult, în zonele în care în momentul de faţă nu există internet va fi introdusă fibră optică, pentru ca toate primăriile să fie legate la serverul central situat în clădirea Palatului Administrativ. Consiliul Judeţean are la proiect o contribuţie de aproape 100.000 lei, proiectul fiind cofinanţat în proporţie de 98 la sută.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]