Informatizarea primăriilor, la jumătate de drum

Final agreat, dar aplicare, greu de înţeles

Pentru a uşura viaţa cetăţeanului-contribuabil şi pentru a apropia de normal relaţia dintre acesta şi funcţionarul public, Consiliul Judeţean (CJ) a demarat proiectul ,,Sistem informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru oferirea de servicii publice electronice cetăţenilor şi instituţiilor”. Un proiect care vizează dotarea cu tehnologie a primăriilor din judeţ. Un proiect, care obligă primăriile la arhivarea documentelor în formă electronică şi înlocuirea ghişeelor birocratice, generatoare de stres, cu structuri computerizate.

Pentru a se alinia noilor norme, CJ a realizat proiectul de sistem informatic integrat. Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare, şi are o valoare totală de aproximativ 4,34 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de aproape 3,6 milioane de lei, iar partea de cofinanţare ce revine CJ este de 2%.

Ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, a fost organizată o întâlnire de lucru cu responsabili de proiect din fiecare primărie, pe marginea analizei situaţiei din teritoriu, deci, se presupune, că se discutase în cunoştinţă de cauză…

În timpul dezbaterii, mulţi dintre cei prezenţi păreau depăşiţi de subiectul în sine, sau nu erau foarte interesaţi. Foarte puţini au luat notiţe, şi doar 2-3 persoane au adresat întrebări managerului de proiect, Mihaela Ţărmure.

,,Ne confruntăm cu termene şi calendare extrem de stricte, avem nevoie de răspunsul dumneavoastră. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât lucrurile vor ieşi mai bine. Fiecare primărie va avea un portal, practic, o pagină de internet pe această platformă-program, care trebuie să aibă structura pe care o prevede în primul rând legea, şi structura pe care o doriţi fiecare, în funcţie de specificul primăriei. Dacă nu reacţionaţi la timp, lucrurile trec, şi vom ajunge în etapa de testare, când nu vom mai putea face corecţii la structură. Din această cauză, am ţinut să organizăm o întâlnire de lucru cu dumneavoastră, cu responsabilii desemnaţi de către primari, pentru că executivul este cel care lucrează şi se confruntă, zi de zi, cu problemele cetăţeanului. Ştim că primăriile sunt extrem de ocupate, că este personal puţin, slab motivat, mai ales în condiţiile acestea de criză, dar apelez la înţelegerea dumneavoastră. Cu unii mă cunosc de 10 ani, şi îmi amintesc vremurile când primăriile nu aveau nici măcar calculatoare, iar CJ a dat în custodie trei calculatoare, şi încet, încet am început să lucrăm împreună, să ne ajutăm. Primăriile nu vor avea o grijă în plus cu întreţinerea aceste platforme program, ci vor avea un ajutor în plus. Acest sistem va avea o parte vizibilă, de informaţie publică, care înseamnă aceste site-uri, pe care, conform legii, sunteţi obligaţi să le faceţi. Dumneavoastră le veţi primi gata făcute, gratuit, şi veţi putea să le întreţineţi, singuri, extrem de uşor. În momentul, în care de exemplu, aţi terminat de redactat un proiect de hotărâre, automat îl veţi putea pune pe site, cu un clik. La fel, puteţi proceda cu registrele de intrare-ieşire, rapoarte etc. (…) Dacă nu lămurim lucrurile de la bun început, vom avea reticenţe şi este bine să eliminăm aceste reticenţe”, a menţionat Mihaela Ţărmure, managerul proiectului.

Interfaţă de 4,3 milioane de lei

În traducere, implementarea unui sistem informatic integrat vizează să uşureze accesul la serviciile instituţiei celor care ştiu să folosească un calculator şi să folosească internetul.

Sistemul informatic se adresează în mod direct personalului din Consiliul Judeţean şi primării, la nivel de activităţi economice, bugete, analize şi rapoarte, gestionarea tuturor documentelor din instituţie, îmbunătăţirea proceselor din activitatea curentă, cetăţenilor judeţului prin punerea la dispoziţia acestora de servicii publice on-line, astfel încât aceştia să poată găsi informaţiile de care au nevoie utilizând calculatorul personal.

Implementarea proiectului a demarat anul trecut, iar în 24 august se va finaliza. Pentru implicarea în procesul de realizare a proiectului şi pentru operarea ulterioară, în ceea ce priveşte infrastructura hardware, vor funcţiona 63 de calculatoare legate în reţea (Consiliul Judeţean şi 62 de primării din judeţ), patru servere pentru bazele de date, mesagerie şi două e-chioşcuri.

,,Am cheltuit jumătatea din suma alocată proiectului, aflându-ne la jumătatea perioadei de derulare. Pot să vă spun că suntem în grafic, nu avem niciun fel de depăşire, niciun fel de întârziere de termen în ceea ce ne priveşte, şi sper în continuare cu ajutorul dumneavoastră să ne putem încadra în termenii care sunt foarte stricţi. (…) Până în acest moment avem asigurată prefinanţarea şi avem depusă cererea de rambursare. De asemenea, s-a derulat procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare de produse şi servicii, conform specificaţiilor caietului de sarcini. S-a trecut de evaluare, s-a anunţat câştigătorul, şi avem semnat contractul care este în derulare. La partea efectivă, s-au făcut în totalitate livrările de hard şi software pentru aplicaţiile de bază, precum şi infrastructura prevăzută în proiect. S-au livrat cele 63 de calculatoare care vor ajunge la dumneavoastră, toată baza de servere. Chioşcurile încă nu sunt livrate, dar vor fi livrate alături de celelalte sisteme periferice ale infrastructurii. Toate aceste părţi de hard au instalate, deja, toate aplicaţiile de bază, iar alături de dumneavoastră am parcurs etapa de culegere a informaţiilor pentru elaborarea platformei program”, a spus Mihaela Ţărmure.

În vederea implementării proiectului vor fi elaborate 78 de manuale de curs de utilizare a sistemului pentru administratori de sistem şi utilizatori. De asemenea, vor fi instruiţi 74 de utilizatori şi patru administratori de sistem, aleşi din rândul funcţionarilor publici din primării.

,,Până la sfârşitul implementării, mai avem de realizat partea de instalare efectivă, respectiv ducerea calculatoarelor în fiecare primărie şi conectarea la internet, partea de program, pe care o vom implementa într-o fază pilot la începutul lunii iunie şi partea de lansare în producţie. Mai întâi, aceasta va fi implementată într-o fază pilot, între 2-3 unităţi ale administraţiei publice locale, când vom putea face toate corecţiile care se impun, iar în luna iunie, vom începe transferul de cunoştinţe către primării, adică sesiuni de instruire gratuită pentru administratorii şi utilizatorii de sistem”, a precizat managerul de proiect din cadrul Consiliului Judeţean, Mihaela Ţărmure.

Serviciile publice on-line, o necesitate în cadrul activităţii

Managerul judeţului, Vasile Negruşeri, a vorbit despre necesitatea serviciilor on-line, care nu sunt utile doar comunicării între autorităţile judeţene şi primării, ci şi comunicării între cetăţean şi autorităţi.

,,Există acea rigiditate, ca la orice început de drum. Vă rugăm să ţineţi de acest proiect, pentru a fi viabil. Până la urmă, lucrurile se simplifică şi trebuie să ne europenizăm, deoarece informaţia conduce progresul. Efortul nu este prea mare vizavi de răsplata proiectului bine implementat”, a subliniat Vasile Negruşeri.

,,Proiectul nostru, alături de un proiect al Consiliului Judeţean Brăila, a primit Premiul de excelenţă Administraţie. ro, premiu decernat în luna octombrie, anul trecut, deci această distincţie ne obligă, şi ne determină să fim uniţi, pentru a putea duce acest proiect până la capăt”, a concluzionat Mihaela Ţărmure.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5