REBRIȘOARA 650

A scrie despre sat e un act de conștiință, un act patriotic și de cultură, o sărbătoare a gândului ce dă valoare trecutului, pentru a ne vindeca sufletul prin  amintiri, cu dorința de a împărtăși povești și informații despre moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii: limba și legea, portul și destinele, amintirile și speranțele. Toate acestea se împletesc în mintea unui tânăr ce a slujit în tinerețe ani în șir  satul pe care îl aniversăm la 650 de ani.

Scriu aceste rânduri cu emoții puternice, cu  amintiri plăcute, imagini trăite în anii tinereții mele, când am inițiat marea sărbătoare a satului la 600 ani de la ATESTAREA DOCUMENTARĂ A COMUNEI, după Suciu Coriolan. O sărbătoare de amploare ce a avut loc în data de 8 iunie 1975. Iată că au trecut de atunci 50 de ani și Bunul Dumnezeu m-a învrednicit să particip și la sărbătoarea de azi, la 650 de ani de la atestarea documentară a comunei.

În acea zi, comuna era frumos împodobită. Toate casele au fost împodobite după gustul gospodarilor cu obiecte de artizanat realizate manual, flori, verdeață pe porți și garduri. Din zorii zilei se plimbau pe ulițele satului Călăreții. Cu mic cu mare, cu tânăr și bătrân, au îmbrăcat costumul popular. A fost o zi istorică, o zi a portului și a tradițiilor locale. Prima manifestare de acest gen din județul nostru, după cum a precizat presa vremii și postul TV.

Formațiile artistice locale, precum și corul sătesc dirijat de prof. Macedon Doboacă, erau pregătite să apară pe scenă. Nelipsite au fost obiceiurile locale: hora, nunta (miri fiind Radu Vălean și Voichița Păvăloaie), jocul local – Hurduzeul, Învârtita și Someșana, ceterașii, trișcașii, călușarii, soliștii vocali și instrumentiștii, recitatorii, povestitorii etc.    

Cu un sentiment al datoriei față de viața petrecută în acțiuni de cercetare, inițiative, fapte și idei, am inițiat  acțiuni de mare amploare, unele unicat pe plan național, ce au lărgit noțiunea de sat ardelenesc. Dintre acestea, prima întâlnire cu fiii satului, din data de 12 iulie 1970, când s-a inaugurat MUZEUL SĂTESC situat la locul potrivit, adică în incinta Căminului cultural. Numeroși fii ai satului au donat cărți, documente din istoria satului sau diplome de doctori în diferite domenii ale științei și alte piese cu caracter istoric. Unicat în mediul sătesc au fost  și simpozioanele de etnografie și folclor pe teme locale, începând cu cel din data de 28 martie 1970, în prezența  universitarului și cercetătorului Nicolae Dunăre, bun prieten al rebrișorenilor, cărturarul care a finalizat monografia județului Bistrița-Năsăud. L-am atras spre noi, pentru a ne ajuta la scrierea monografiei satului, când era mare criză de hârtie și tipărirea unei cărți se făcea numai cu aprobări speciale. Noi am tratat cu Muzeul năsăudean, ca în 4-5 numere din revista  muzeului să apară cartea satului. Ideea nu a fost continuată, deoarece eu am plecat din sat, ocupând prin concurs un post la Școala de aplicație din Năsăud. Astfel, după ani buni de navetă, am ajuns acasă la Năsăud, dar mereu cu gândul la satul tinereții mele, încheindu-mi activitatea cu volumul SĂTENII, în care, împreună cu regretatul om de cultură Leon Catarig, am imortalizat fapte și activități locale, o carte cu oameni de înțelepciune strămoșească, despre care am scris peste 500 de articole, din care o parte apar în acest volum, iar restul în cele 35 volume sub genericul „În vârful peniței”.

Începând din anul 1972, am organizat serbarea populară de mare amploare PRIMĂVARA REBRIȘOREANĂ, creată cu scopul de a se păstra costumul popular, obiceiurile și tradițiile locale, serbare care începea cu parada portului și  cu hora satului. S-au organizat 20 de ediții fără nici un ban din bugetul comunei, doar mici cheltuieli din extrabugetarul Căminului cultural, pentru afișe, diplome  sau premii pentru diverse concursuri. Nu aduceam artiști cu plată, ci invitam formațiile și rapsozii populari din localitate. Uneori veneau interpreți din vecini, dar fără nici o pretenție financiară. Această serbare, odinioară sufletul comunității din Țara Năsăudului, s-a pierdut încet, ca un fir de borangic uitat în vânt. Schimbările aduse odată cu noile administrații, din dorința de a inova, au îndepărtat-o de spiritul ei autentic. Astfel, tradiții păstrate cu sfințenie vreme de peste două decenii au fost abandonate, ca și cum n-ar fi fost cândva lege nescrisă și inimă de sărbătoare.

Mulți fii ai satului invitați la acea sărbătoare au răspuns cu drag, pentru că  de oriunde Acasă e Acasă, în familia mea, cu tot ce are ea: iubire, credință, speranță. Peste o sută de femei au cusut la rugămintea noastră, prosoape cu inscripția - REBRIȘOARA 600, precum și ecusoane cusute cu mărgele, pe care le-am oferit oaspeților veniți din țară.

Satul morilor cu apă (în număr de zece), a daracelor și pivelor, a drujbelor și fierăstraielor electrice și de ce nu, a mașinilor de lux, readuce în componența sa  sărbătoarea sufletului, mântuirea prin credință și salvarea prin cultură.

REBRIȘOARA, satul Mureșenilor, a familiei Precup, a generalului Onișor Cîrcu, al astristului central Dumitru Acu, a ing. Ștefan Purcelean, membru al Academiei Silvice din Florența, Italia, a istoricului și cercetătorului Nicolae Trifoi, a preotului Ion Costan, care a scos revista „Solia” din Rebrișoara, a scriitorului Valeriu Varvari, romancier, nuvelist, povestitor, inspector la Secția de  învățământ și cultură a regiunii Cluj, profesor și director de școală, redactor la revista „Tribuna”, cât și scriitorii de azi ai satului: Leon Muti, monograf și critic literar, care a scos monografia satului „Mărturii pentru eternitate” în două volume,  scriitorul Ioan Seni, care a condus Despărțământul Astra peste trei decenii,  Radu Băeș, poet și epigramist, Macedon Tofeni, romancier și poet, redactor-șef al revistei „Glasul Armadiei” – care a ajuns la numărul 11, Dorina Catarig, scriitoare cu mai multe romane prezentate în sat, unde ne-am deplasat în cadrul acțiunii „Cu cartea pe roți”, Mihai Bâltag, scriitor stabilit la Josenii Bârgăului, Domnița Ganea, poetă stabilită în America, Leon Catarig, scriitor și muzeograf pe care îl păstrăm în amintire cu profund respect, Viorica Hoha, poetă care a debutat cu cartea „Dor, anotimpuri, flori”, precum și regretatul scriitor dr. Nicu Bosbici de la Colegiul „George Coșbuc”, un poet și un critic literar cu renume.

Iată un grup de rebrișoreni ale căror cuvinte prind viață în pagini de carte, iar cărțile lor devin amintiri prețioase, sfaturi înțelepte și gânduri curate pentru sufletele celor care le citesc. Sunt oameni aleși, unii fiind membri ai Ligii Scriitorilor, cărturari prin vocație, alături de dascăli, universitari, medici, ingineri, militari, doctoranzi și întreprinzători - toți fii ai acestei așezări, purtători de lumină și speranță. Prin truda lor, ca peregrini prin patria cuvintelor, pot ridica Rebrișoara spre ceea ce merită să fie: un loc în care cultura, educația și spiritul nu se sting niciodată.

La mulți ani, Comuna tinereții mele! Îți urez prosperitate,  înălțare spre noi orizonturi și să-ți păstrezi apartenența la neam!

Ioan Mititean