Un sincer și călduros “La mulți ani!” violonistului și dirijorului bistrițean Ovidiu Barteș!
Cu o activitate impresionantă în domeniul artei, Ovidiu Barteș și-a dedicat întreaga carieră folclorului, manifestându-și dragostea și prețuirea pentru tradiție și pentru folclorul instrumental încâ din copilărie, când în primii ani de viață a învățat sa cânte singur la vioară. Ulterior, după finalizarea studiilor muzicale în cadrul Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din “Cluj-Napoca”, s-a remarcat prin calităţile sale profesionale de tânăr, devenind dirijor al Orchestrei Profesioniste “Cununa Transilvană” din Cluj-Napoca.
Performanţele sale violonistice, remarcabilele orchestrații, seriozitatea, disciplina, respectul față de artă și o sensibilitate aparte i-au adus aprecierea publicului larg, devenind totodată respectat de specialiști ai genului muzical folcloric.
În prezent, Ovidiu Barteș are în portofoliul său numeroase activități artistice alături de nume grele ale folclorului, precum Nicolae Botgros, Dumitru Fărcaș, Ioan Bocşa, Gheorghe Zamfir. A realizat un număr considerabil de înregistrări, este profesor la Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” și membru în cadrul Ansamblului “Icoane”, unde desfășoară un demers de cercetare în ceea ce vizează vioara și folclorul din Transilvania și este un promotor al grupului instrumental tradiţional “Trio Transilvan”.
În calitate de dirijor al Orchestrei Profesioniste Cununa Transilvană, a realizat numeroase producții artistice, atât pe scenele clujene, cât și în țară, iar ca violonist este cunoscut ca un interpret desăvârșit, un virtuoz al viorii, un exemplu pentru tinerii violoniști practicanți ai genului.
Ziarul Răsunetul
Citiţi şi:
- Nuntă în muzica populară. Dirijorul Ovidiu Barteș şi-a unit destinele cu aleasa inimii
- Bistriţenii au promovat muzica tradițională, într-un spectacol de excepție pe scena Casei Universitarilor
- Bistriţeni, la Casa de Cultură a Studenților Cluj. Spectacol aniversar Cununa Transilvană – 60 de ani
- Nume bistriţene, într-un spectacol de zile mari, pe scena Casei Universitarilor Cluj
- La mulți ani, prof. Ovidiu Barteș, renumit violonist bistriţean!
Adaugă comentariu nou