Un Tată, o Împărăție și comorile noastre: Meditația PS Claudiu la Duminica lăsatului sec de brânză

În viața sfântului Filip Neri există un moment în care Sfântul Părinte îl roagă să meargă la o călugăriță care avea faima de sfântă, pentru a verifica dacă este într-adevăr așa. Ajungând la mănăstire pe o vreme ploioasă, Sfântul Filip intră plin de noroi pe picioare și o roagă pe faimoasa călugăriță să îl ajute să își dea jos pantofii. Călugărița îl privește indignată și îi răspunde că ea nu e servitoarea lui, ci slujitoarea Domnului. Sfântul nostru pleacă și îi spune Papei ca o călugăriță căreia îi lipseste umilința nu poate fi o sfântă… Această întâmplare ne aduce aminte într-un moment ca și cel pe care îl trăim, începutul Postului Mare, de importanța de a cultiva umilința în viața noastră și de a combate orgoliul, cel mai mare dintre vicii, care a făcut să cadă din înălțimi până și Luceafărul dimineții. Considerat de Părinții Bisericii ca și rădăcină a tuturor relelor, orgoliul este cel care ne separă de Dumnezeu, făcându-ne să ne atribuim merite ce nu ne aparțin și ne separă de semenii noștri, împiedicând iertarea și îndurarea. Tocmai de aceea Duminica de astăzi, prin evanghelia propusă, ne pregătește pentru Postul Mare cu un fragment care este imediat următor rugăciunii Tatăl nostru, aducându-ne aminte de legătura filială ce ne leagă de Dumnezeu. Este o legătură și o comuniune în care orgoliul nu își are locul. Recitând Tatăl nostru vedem că totul este iubire și iertare și de aceea suntem chemați să dăruim ceea ce primim.

Suntem chemați în primul rând să iertăm și deci să renunțăm la orgoliile noastre mărunte sau mai mari ce ne fac să ne întoarcem capul și inima de la cei care ne greșesc. Așa cum Dumnezeu ne iartă ori de câte ori păcătuim, așa suntem chemați să facem și noi. Nu putem cere și nici aplica două măsuri diferite, una când e vorba de noi și alta când e vorba de ceilalți.

Suntem de-asemenea invitați să nu transformăm postul într-o paradă. Dacă cuvântul fățarnic sau ipocrit face trimitere la actorii dintr-o piesă de teatru, postul nostru este cu totul altceva: o cale de curățire, de înnoire și de reîntoarcere la iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Postim de la pâine pentru a ne aduce aminte că viața noastră depinde de Dumnezeu și nu de ceea ce mâncăm. Postim de la pâine pentru a ne aduce aminte și de frații noștri cărora le lipsește pâinea și suntem invitați astfel la împărtășire.

Acesta este și sensul celui din urmă paragraf al evangheliei de astăzi, cel care face referință la bogăție. Putem să o acumulăm doar pentru noi și atunci toate energiile noastre se vor concentra în jurul ei. Putem în schimb să o primim ca dar al lui Dumnezeu, având atenția cuvenită față de frații noștri nevoiași și să o transformăm astfel în bogăție spirituală pentru împărăția Cerurilor.

Postul Mare este perioada prin excelență în care putem să ne clarificăm ideile și să ne purificăm viața, alegându-ne din nou, acum și aici, Tatăl, Împărăția și adevăratele comori. Împreună cu ele, inima noastră va trăi de-a pururi!

PS Claudiu

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Mt 6,14-21