EXTEMPORAL LA “TATĂL NOSTRU”. Meditația PF Claudiu la Duminica lăsatului sec de brânză

Evanghelia de astăzi este un fel de extemporal la „Tatăl nostru”. Noi, creștinii secolului XXI, riscăm să recităm cu o relativă ușurință și poate cu superficialitate rugăciunea pe care Isus ne-a lăsat-o. O întreagă Summa Theologica s-ar putea scrie despre această minunată rugăciune, însă, dacă ar fi să reducem la esențial, am putea sublinia câteva lucruri importante: pentru noi, ucenicii lui Cristos, Dumnezeu nu este doar o entitate superioară, ci este Tată; de aceea ne rugăm ca voia Lui să se facă în ceruri și în viața noastră. De la El așteptăm pâinea noastră, nu de la cei puternici ai lumii acesteia. Fiindcă Îl cunoaștem ca milostiv și iubitor, știm că, ori de câte ori încurcăm ițele vieții, putem să-I cerem ajutor și iertare, iar cerând-o și primind-o de la El, nu putem să nu o acordăm și noi semenilor noștri. Recunoscându-ne slabi și mici, Îi cerem să ne păzească de răul din această lume.

Acum scoateți o foaie de hârtie și, la lumina Evangheliei, vedeți cât trăiți din ceea ce buzele rostesc. Fiindcă pasajul pe care astăzi l-am ascultat este în aceeași Evanghelie și în același capitol cu rugăciunea „Tatăl nostru”. Așadar, ce contează cu adevărat pentru noi: lumea aceasta sau Împărăția cerurilor? Dacă lumea în care trăim contează mai mult, atunci, în mod logic, vom încerca să ne facem o poziție și un loc aici. Aici vom strânge comorile noastre; aici, în fața oamenilor, vom încerca să ne câștigăm respectul și prestanța. Hainele noastre vor fi suficient de largi încât să epateze, mâinile noastre suficient de ridicate în timpul rugăciunii încât să iasă în evidență, fețele noastre suficient de lungi încât să se vadă că postim. Inimile noastre vor deveni atât de grele încât nicio pereche de aripi nu va fi în stare să le ridice de la pământ.

Dacă, în schimb, rugăciunea noastră va coborî de pe buze în inimă, aceasta va deveni ușoară ca o pană de înger. Vom ști că Tatăl nostru și Casa noastră nu sunt în această lume și, de aceea, bagajele noastre vor conține minimul necesar. Semenii noștri nu vor fi adversari și concurenți, fiindcă nimic din această lume nu va fi pentru noi o moștenire de împărțit. Îi vom simți, în schimb, frați și surori, singura comoară comună fiind iubirea, îndurarea și iertarea primite de la Dumnezeu. Nu știu dacă vom lua un FB, un B sau doar un „Suficient” la acest extemporal al iubirii. În mod cert însă, brațele Îndurării, mai lungi decât orice cădere a noastră, ne vor scăpa de corigență.

† Claudiu Lucian Pop

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Ev Mt 6,14-21
 

De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.