Un trandafir pe salba vieții

Poetul este coloana spirituală, fără sfârşit, care leagă cerul de pământ. Poetul este alesul Divinităţii, pentru că poetul este unul din marii sacrificaţi în dumnezeire, atunci când, modest şi cu credinţă, îşi etalează menirea. Trebuie să se ştie însă că nu poetul îşi alege această stare de graţie, pentru că el nu este făcut, el este născut şi starea lui este predestinată. Discursul poetic al Doamnei Fercana se axează asupra unor zone situate în proximitatea existențială, de unde sunt extrase toate datele necesare pentru o ideatică sinceră, veritabilă profesiune de credință. Pare că toate experiențele sunt trecute prin filtrul accepțiunii lirice, pentru a fi reluate într-o formă substanțial îmbunătățită. Un ton hipersensibil acompaniază aceste versuri. Succesiunea anotimpurilor vieții este resimțită cu deosebită acuitate emotivă. Trăirea existenței în clipă, iată dictonul adecvat multor texte ce privilegiază o formă aparte de autenticism.

         Cuvintele sunt ca un fagure de miere: bun pentru suflet și sănătoase pentru oase. Leac pentru suflet sunt versurile Rodicăi Fercana: înflorire în iubire, speranță vie, dor de drag, unicitate, împlinire. În artă orice contur este respectat ca miez al altui contur, orice esență recrează altă esență, orice înflorire spirituală dobândează alte noi, sinergice, emergente, evolutive petale de frumos. În artă nu sacrificiile sunt importante, ci biruințele. Arta e mai presus de orice îndoială. A sluji pe altarul poeziei este o suferină scumpă și dragă sufletului. Rodicaa Fercana este tradusă în câteva limbi străine, chiar și în albaneză. ”Albanezii nu sunt rude cu noi Românii, ci ne sunt frați. Frați buni din aceleași sânge...”, spunea Hașdeu la Conferința Academiei Române (25 Mai 1901).

           Rodica Fercana ne-a gratulat cu cinci deosebite premii internaționale pentru literatură, ea fiind cunoscută în domeniul poeziei și prozei scurte, devenind un fenomen cu o ascensiune rapidă:  Premiul III   la Festivalul Internațional pentru Literatură din Dundee-Scoția (2014).  Premiul Special al Juriului la Festivalul de Poezie Premodernă și Modernă din Fukuoka, Japonia (2014). Premiu  III secund la Concursul de Stiluri Literare din Oslo-Norvegia (2014). mențiuni în Franța, ed. Bord du Lot (2016) și la Roma, Premio Letterario Internazionale (2020). Spicuim din caracterizările făcute de juriile festivalurilor: Poezia ei farmecă prin sensibilitate.

Rodica Fercana vine în fața noastră cu eseuri scurte pentru scriitori și cu versuri care reflectă lumea sa reală, imaginară și sentimentală. În cărțile  sale am avut bucuria să întâlnesc o poezie profundă şi distinctă. Dânsa este o mare conștiință poetică. Poezia sa se remarcă prin reflecție profundă, perpetuu polemică, de situare în lume, ca și în universul interior. Autoarea ne oferă versuri de o calitate excepțională. Poezia ei este deschidere către frumos, profunzime, noutate și divinitate. Dânsa trăiește pe pământ și ne trimite protecția binecuvântată din împărăția cerurilor! Doamna Rodica Fercana este poeta fericirii, un dar divin cu zâmbet de heruvim. 

(Baki Ymeri-membru al USR)

 



 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5