Rodica Fercana: La Porţile gândului

Volumul de versuri,, La porţile gândului’’ apărut la Editura ,,Karuna’’Bistriţa, 2014 este o metaforă deosebit de reuşită prin care Rodica Fercana îşi introduce cititorul într-o lume care îi aparţine, atât prin structura ei sufletească, cât şi prin aspiraţiile sale poetice.
Dincolo de simplitatea versurilor se află puterea mesajului , fiorul artistic pe care îl transmite, frumuseţea gândului curat pe care şi-l exprimă cu o aleasă dezinvoltură. La porţile gândului este o poezie prin care Rodica Fercana se confensează cititorului, îl îndeamnă să guste din potirul cuvântului bucuria împlinirii, bunătatea sufletului, puterea iubirii şi a credinţei.
Fiind o fire plină de sensibilitate, înconjurată de acea stare nostalgică de care este cuprins orice poet, ea reuşeşte să dea glas şi sens frământărilor sale interioare, să-şi pună în valoare identitatea artistică, spiritul său creator : ,,La porţile gândului e o mare de zbucium/ Din care îşi face paşi devenirea noastră/ La porţile gândului e o mare de lumină/ Ce irizează vrerea din noi./ La porţile gândului e o mare de iubire/ Din care viaţa îşi trage seva. / La porţile sufletului/ E o mare de credinţă/ Ce-l îndreaptă spre mântuire’’
Poeta îşi îndreaptă ochii sufletului şi spre meleagurile copilăriei, reuşind să realizeze într-o lumină caldă icoana sfântă a ţăranului român pe care îl încadrează într-un peisaj mirific aflat mereu sub nemuritoarea expresie a lui Blaga : ,, veşnicia s-a născut la sat’’. Sunt semnificative în acest sens poeziile intitulate : Iarba verde de acasă, Cununa grâului, La poale de Ţibleş, Dor întors, etc.
Rodica Fercana contemplă natura, o poartă în suflet, o inspiră şi îi alină dorul de meleagurile natale. De aceea , în creaţia sa întâlnim foarte des pastelul pe care îl realizează prin mijloacele artei cuvântului. Sunt prezente aici mai toate figurile de stil care dau culoare şi farmec poeziei sale.
Poeta telceancă scrie atât poezie clasică, cât şi modernă, stăpâneşte cu uşurinţă tehnica versului, este preocupată şi abordează o tematică diversă, punând în valoare aspecte ale vieţii cotidiene , dar şi subiecte cu caracter istoric, încercând să vindece şi anumite răni din trecutul strămoşilor noştri.
Poezia de atitudine intitulată ,,Ce avem ?’’ este o interogaţie retorică îndreptată spre societatea în care trăim : ,,Avem uşi închise/ la care degeaba bat tinerii noştri/ în speranţa slujbelor promise.../ Avem cimitire ce strâng în chingi sânge nevinovat..../ Avem drumuri pietruite cu suferinţele noastre.../ Avem tăcerea atâtor neîmpliniri....’’
Gândul său se îndreaptă ca o nemulţumire spre Basarabia, ţinut românesc rămas ca un vis încă neîmplinit. Aş putea spune că poezia Rodicăi Fercana este un gând frumos, dornic să se înalţe spre o performanţă artistică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5