Un turist ceh şi-a pierdut GPS-ul în Munţii Rodnei. Vezi cum l-a recuperat

În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, jandarmii montani din Rodna se aflau într-o acţiune de patrulare în zona Valea Lala din Munţii Rodnei.
La un moment dat, jandarmii au trecut pe lângă un turist care conducea o motocicletă de teren în sensul opus celui în care se deplasau aceştia. În acel moment de pe motocicleta turistului s-a desprins un obiect, fără ca cel în cauză să observe acest lucru.
Jandarmii au oprit, au recuperat obiectul pierdut şi s-au întors după motocicleta care a fost ajunsă din urmă după aproximativ 4 km.
Bărbatul este un turist din Cehia care se deplasa dinspre Borşa spre Vatra Dornei şi s-a arătat deosebit de încântat, fiind recunoscător pentru gestul făcut de jandarmii montani de a-i înapoia GPS-ul desprins din mers de pe motocicleta de teren.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5