Vasile Găurean a conferenţiat la INFOEL

Centrul Judeţean pentru Cultură, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, alături de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au organizat, la Colegiul Tehnic INFOEL, conferinţa „Mihai Eminescu, infinitatea universului”, susţinută de prof. Vasile Găurean. Moderatoarea evenimentului a fost prof. Mihaela Felicia Oanea, şef de catedră limba română, iar amfitrion dr. Alina Puţura, directorul colegiului. Manifestarea, organizată la biblioteca instituţiei, a debutat prin cuvântul scriitorului Olimpiu Nuşfelean, directorul revistei Mişcarea Literară, care a vorbit despre rolul SSBN în judeţul nostru, despre suplimentul „Răsunetul Cultural”, editat de aceasta, precum şi despre premiile pe care le acordă anual. Protagonistul conferinţei, iniţiată de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, Vasile Găurean, autorul volumului „Eminescu şi Ovidiu, sub raza aceluiaşi Luceafăr”, a vorbit despre opera eminesciană privită prin raportul dintre ştiinţă şi univers. Bibliotecara instituţiei, Liliana Pop, alături de profesorii Oanea Mihaela, Rusu Cristina, Someşan Laura, a pregătit,o expoziţie de carte dedicată poetului naţional Mihai Eminescu. au participat clasele a X-a C şi a XI a C.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5