Vedete naţionale în casa dinainte a Virginiei Linul

„Casa cu Lei” a fost gazda expoziţiei tradiţionale semnată în fiecare an de sărbători de creatoarea Virginia Linul. Evenimentul a adunat mulţime de lume dornică să cunoască tradiţiile năsăudene, modul în care erau împodobite casele noastre la sărbătorile de iarnă.
În cuvântul său, artistul Lucian Dobârcă, cel care a gândit împreună cu Virginia Linul aşezarea expoziţiei pe simeze, a vorbit despre bucuria cu care aşteptăm sărbătorile într-o atmosferă specifică satului nostru. Managerul Centrului Cultural Municipal, Dorel Cosma, a subliniat importanţa păstrării paşaportului nostru de identitate, costumul popular, remarcând faptul că prin Virginia Linul frumuseţea acestuia a fost văzută nu doar în ţară, ci şi peste meleaguri, departe, chiar în Malaezia, unde de curând scriitorii Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian au participat la un festival de poezie ducând cu ei şi cămaşa făcută de Virginia Linul, care a fost dăruită sultanului din Pankor.
Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, o consideră pe Virginia Linul un adevărat brand al judeţului, şi chiar la nivel naţional, pentru că promovează această artă frumoasă a cusutului.
Etnologul Menuț Maximinian spus: ,,Virginia Linul a reușit în stil profesionist să colaboreze cu creatori de modă din Franța și femeile de la noi din județ au bucuria să vadă cum se lucrează profesionist, să se bucure că munca lor este expusă pe cele mai frumoase scene ale lumii. Virginia Linul, prin tot ce face, duce mai departe moștenire frumoasă, activitatea ei creatoare se derulează ştiinţific, dacă se poate spune, pentru că știe să aleagă elementele, să discearnă kitsch-ul de autentic. Pentru aceasta s-a pregătit și a scris o lucrare de doctorat, ,,Istoria costumului năsăudean” , pe care o aştept să apară în formă de carte".
Părintele Nicolae Feier a făcut o sinteză legăturii dintre costumul popular şi mitologie.
Invitaţi surpriză ai creatoarei au fost cunoscuţii oameni de televiziune Marin Barbu (Nea Marin de la Antena 1) şi Dragoş Pătraru (realizatorul emisiunii „Starea naţiei” de la Digi 24) care, la rândul lor, au vorbit despre modul în care Virginia Linul a reuşit să readucă în atenţie costumul popular, purtat cu drag acum de vedetele noastre la emisiunile de sărbători.
La rândul ei, Virginia Linul a subliniat importanţa păstrării costumului autentic, dar şi promovarea acestuia prin LinIa tradiţională astfel încât să capteze şi atenţia tinerelor generaţii care să-l poarte cu drag.
Parada creaţiilor semnate de Virginia Linul a încununat această sărbătoare a costumelor tradiţionale şi a elementelor care împodobesc casa de sărbători. Expoziţia poate fi admirată pe parcursul lunii ianuarie la „Casa cu Lei”. Treceţi pragul acestei instituţii bistriţene şi, cu siguranţă, vă veţi bucura de atmosfera de altădată în care străbunii noştri petreceau cu pace şi bucurie Crăciunul şi Anul Nou.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5