Verde la educație pentru circulație, pentru o sută de copii bistriţeni!

Aproape o sută de copii, cu vârste cuprinse între 4-10 ani, au avut verde la educație, sub îndrumarea poliţiştilor de la Rutieră și Prevenire. Sâmbătă, în parcarea unui magazin Lidl din Bistrița, 90 de preşcolari şi elevi au  fost prezenţi la ora de educaţie rutieră, susţinută de poliţişti.

Pentru al șaptelea an consecutiv, poliţiştii bistriţeni au desfăşurat activităţi educativ-preventive în cadrul campaniei derulate la nivel naţional, sub sloganul ,,Verde la educaţie pentru circulaţie”.

Noutatea evenimentului de anul acesta a constat  în jocul „Surprize sau amenzi?”, care i-a ajutat pe cei mici să asimileze, prin joc și premii, regulile de circulație explicate de reprezentanții Poliției, oferindu-le tuturor șansa de a deveni pietoni responsabili. Așadar, în cadrul sesiunii informative, cei mici au aflat de la polițiști toate informațiile despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei și totodată, cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte, dedicată educației prin joc, a venit anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul ”Surprize sau amenzi?”. Astfel, după ce polițiștii le-au explicat copiilor regulile de circulație, le-au adresat întrebări, iar răspunsurile au fost apreciate printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care au oferit răspunsurile corecte și cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile.

La sfârşitul activităţilor, efortul celor mici a fost răsplătit cu premii și materiale preventive care să îi ajute să fie mai ușor de observat în trafic și să rețină semnificația indicatoarelor rutiere.

Pentru mai multe informații , vă rugăm să vizitați:www.politiaromana.ro                                                                               

Facebook.com/PolitiaRomana - www.politiaromana.ro  

https://www.instagram.com/politiaromana.ro

www.surprize.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Twitter Lidl Romania

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]