Veteranul de război Iosif D.Tău, sărbătorit la cei 96 ani

În contextul “Anului veteranilor de război”, militarii Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN” au continuat seria vizitelor la domiciliul veteranilor de război din judeţul Bistriţa – Năsăud.

Cu ocazia împlinirii onorantei vârste de 96 ani, joi, locţiitorul comandantului marii unităţi, colonel Ioan – Marian Cristurean, împreună cu un grup de cadre militare din comandament, au fost prezenţi la domiciliul domnului plt.adj.pr.(rtr.) Iosif D. TĂU, din localitatea Stupini, pentru a-i ura un sincer „La mulţi ani!” şi pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de veteranii de război care au luptat şi au servit patria pe câmpurile de luptă.

Au fost prezenţi alături de sărbătorit, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, membri ai familiei acestuia, activitatea beneficiind şi de sprijinul Băncii Bancpost, instituţie parteneră la campania organizată pe plan local.

“Domnului plt. adj. pr.(rtr) Iosif D. TĂU i-a fost acordată o diplomă aniversară şi o plachetă, din partea comenzii Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN” şi un drapel tricolor din partea primarului comunei Sânmihaiu de Câmpie.

A fost un moment emoţionant iar cei prezenţi au asistat la o lecţie de istorie, prin rememorarea momentelor petrecute de veteranul de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale pe frontul de est şi de vest.

La mulţi ani, domnule plt. adj. pr.(rtr) Iosif D. TĂU, sacrificiul dumneavoastră nu a fost în zadar!”, transmite  locotenent-colonel Florin Apăfăian, ofiţer cu informarea şi relaţiile publice la U.M. 01331 Bistriţa. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5