Vezi câţi bani a primit familia Petruț, rămasă fără patru copii în urma accidentului de la Viişoara. Parada Brăduților a ajuns şi în casele copiilor din blocul de pe Arțarilor
Miercuri, 20 decembrie 2017, s-a confirmat din nou că emoția din săptămâna Crăciunului creează generozitate și aduce zâmbete.
Într-o atmosferă de poveste și alături de cei prezenți în seara zilei de miercuri, părinți, copii, antreprenori, au fost licitați 17 brăduți, dintr-un total de 19, iar doi au fost donați. Acestor doi brăduți s-au alăturat alți patru, pe care cei care au licitat, au dorit să îi doneze. Acești brăduți au ajuns, astăzi, în casele a șase familii cu copii, care au revenit de curând în blocul de pe Arțarilor, care a suferit o explozie în luna octombrie a anului trecut.
În urma licitației celor 17 brăduți, s-a obținut suma de 200 Euro și 9350 lei.
Resursele obținute în urma evenimentului vor fi oferite familiei Petruț din Bistrița, care a pierdut anul acesta patru din cei nouă copii într-un cumplit accident rutier. Reamintim faptul că familia mai are 5 copii, de 3, 7, 10, 12, respectiv 18 ani. Până de curând au locuit în blocurile sociale din Viișoara, dar după accident au simțit nevoia de a se îndepărta de locul care a dus la pierderea celor patru copii mai mari. Acum locuiesc în chirie într-un apartament din oraș.
Alături de noi, au împlinit vise și la cea de-a 7-a ediție a evenimentului caritabil Parada Brăduților pentru Vise Împlinite: Asociația Națională a Antreprenorilor, Grădinița Trenulețul Veseliei, Păstrăvăria Rin, Produs în Bistrița-Năsăud, Florăria Casa cu Flori Corilius, Ștefania Borodi, Cristina Cofiserie, Copacul de Cafea, Asociația OM, Cămara bunicii, Shevalet, Cheers All Stars, Liana Nășcuțiu, Bogdan Miholca, Oana Mathe, Nicmar Danci, Asociația Aripi de Copil, Scenica, Tourmont King, Ovidiu Grovu Fotografii din Suflet, Lifevision Films, Lilu Maison, Răsunetul, Radio Transilvania, Bistrițeanul, Timponline, Mesagerul, Observator BN, Ziar de Bistrița, Gazeta de Bistrița, Bistrița Express, Observator.tv.
Sărbători fericite!
Citiţi şi:
- Parada Brăduților pentru Vise Împlinite la „Crăciun în Bistrița-Năsăud”
- Bistrița pe bicicletă, un nou proiect iniţiat de Prompt Communication. Gabriela Montoiu: Organizăm prima acțiune cu bicicletele electrice
- Parada celor 18 brăduţi, pentru vise împlinite!
- Parada Brăduților pentru vise împlinite. Vă invităm pe toți cei care doriți să dăruiți din bucuria voastră!
- Gabriela Montoiu, un om cu un suflet nobil pentru semeni. 19 superbi brăduţi, într-o paradă caritabilă, pentru Vise Împlinite
Adaugă comentariu nou