Viceprimarul Cristian Niculae: Am semnat autorizaţia de construire pentru utilităţi şi drum de acces la Complexul Sportiv Polivalent
Viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, a anunţat că a semnat o autorizaţie de construire pentru drumul de acces şi utilităţi la Complexul Sportiv Polivalent din Unirea.
„Am semnat, anul trecut, contractul de finanţare pentru acest proiect, cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în valoare de aproximativ 6 milioane euro. Documentaţia este deja la Compartimentul de achiziţie publică, pentru a demara procedura de licitaţie. Sperăm să nu avem probleme cu contestaţiile, aşa cum s-a întâmplat în cazul restaurării Bisericii Evanghelice, unde am fost nevoiţi să aşteptăm nouă luni. Cred că dacă lucrurile se derulează în mod firesc, anul acesta am putea începe şi o parte din lucrări”, ne-a declarat viceprimarul Cristian Niculae.
Potrivit acestuia, proiectul finanţat din fonduri guvernamentale şi cofinanţat de la bugetul local este unul complex. „Vom realiza alimentarea cu apă la Complexul Sportiv Polivalent. Avem nevoie de o capacitate mai mare pentru că acolo va fi realizat şi Aquapark-ul. De asemenea, va fi făcută şi reţeaua de canalizare, tot pe drumul Ghinzii, cu trei staţii de pompare pentru apa uzată. Va fi modernizat drumul de acces, respectiv Drumul Ghinzii până la Aerodrom, dar şi porţiunea care merge spre Goldplast. Este vorba de aproximativ 3,5 km, aici vor fi amenajate piste pentru ciclişti şi de asemenea va fi extins iluminatul public”, ne-a explicat viceprimarul municipiului Bistriţa.
***
Citiţi şi:
- Viceprimarul Cristian Niculae anunţă începerea lucrărilor la utilităţi şi modernizarea străzilor Valea Ghinzii şi Aerodromului
- Au început lucrările de modernizare pe str. Valea Ghinzii Bistriţa
- Lucrări la drumul de acces spre Complexul Sportiv din Unirea! Cetăţenii de pe Valea Ghinzii şi Aerodromului, rugaţi să se racordeze la canalizare!
- Viceprimarul Cristian Niculae: Modernizarea străzii Valea Ghinzii, în licitaţie. Şase milioane de euro pentru asfaltare, reţele de utilităţi, piste de biciclişti şi iluminat public
- Trasee de transport public, prelungite spre cartierul RAAL, Liceul Logos şi Complexul Wonderland
Adaugă comentariu nou