Viceprimarul Cristian Niculae a cerut Guvernului crearea cadrului legal pentru reducerea chiriilor pentru terasele de pe Pietonal!

Guvernul PNL este departe de antreprenori și nu înțelege mediul de afaceri!

 Intentia mea de a oferi sprijin imediat antreprenorilor bistrițeni prin reducerea taxelor locale pentru terasele de pe domeniul public, este blocata de lipsa de reacție a guvernului PNL.

Am cerut, printr-un memoriu adresat primului-ministru în data de 7 mai, crearea cadrului legal necesar pentru reducere taxei locale de ocupare a domeniului public (comercianții care au terase pe domeniul public).
Această completare legislativă este necesară pentru că, în prezent, cadrul legal permite modificari de taxe locale cu aplicarea lor doar din anul următor.
Până la această dată, nu am primit niciun răspuns, deși se discută de redeschiderea teraselor începând cu data de 1 iunie.

 Eu am proiectul de hotărâre pentru reducerea taxelor locale de ocupare a domeniului public cu 50%, pregătit să-l supun adoptării în Consiliul Local.

 Antreprenorii bistrițeni sunt afectați ACUM de întreruperea activității cauzate de pandemia Covid-19, iar redeschiderea teraselor se va face cu menținerea măsurilor de distanțare socială impuse.

 Este clar că agenții economici nu vor putea folosi spațiul teraselor în mod eficient, iar veniturile lor vor fi diminuate de aceste măsuri de protecție. Mai mult decât atât, în acest an greu, evenimentele cultural-artistice și sociale, care însuflețeau Centru Istoric al Bistriței, sunt anulate.

 Ajutorul de care au nevoie antreprenorii bistrițeni, trebuie să vină imediat, pentru sezonul din acest an.

 În această conjunctură tristă, guvernul PNL, alege să paseze permanent responsabilitatea luării acestei decizii, plimbând-o de la un minister la altul.
Din birouri este greu să înțelegi nevoile oamenilor. Ieșiți în stradă stimați guvernanți, vorbiți cu oamenii și încercați să-i înțelegeți și să acționați ACUM.

 Fac apel, pe această cale, la toate partidele politice din Bistrița, care au reprezentanți în guvern, să facă presiuni imediate, pentru ca această modificare legislativă să fie adoptată în cel mai scurt timp. Avem nevoie de implicare și acțiune ASTĂZI, nu anul viitor!

 

 

Comentarii

26/05/20 14:26
Târgul Bistriței

Cântec medieval: https://youtu.be/uWC6LzFKCXs

26/05/20 16:50
vizitator

Autoritătile anută că în cazul în care terasele se vor deschide de la 1 iunie, ele vor trebui să respecte unele reguli. Astfel, mesele vor fi la o distanță e cel puțin doi metri una de alta, stabilindu-se un culoar liber de 1,5 metri între mese. Acest culoar de trecere va fi menținut și între terasele vecine, aparținând altor agenți economici. Angajații teraselor vor purta obligatoriu mască. În schimb, clienții care stau la masă, nu. După fiecare folosire a mesei, suprafețele vor fi dezinfectate. Agajații care vor intra în fiecare tură vor fi verificați de angajator, care le va lua temperatura, ce nu trebuie să depășească 37.3 grade. Aceste măsuri pot fi completate cu alte măsuri, prin actul normativ care va stabili atât posibilitatea deschiderii teraselor la 1 iunie, cât și condițiile în care vor funcționa acestea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5