Viceprimarul Cristian Niculae: Vom propune subvenţionarea taxei de salubrizare. Bistriţenii vor plăti 6,6 lei/persoană/lună şi în 2020
Viceprimarul Cristian Niculae a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va propune Consiliului Local Bistriţa subvenţionarea taxei de salubrizare, astfel ca cetăţenii să plătească tot 6,6 lei/lună/persoană, cât a fost în 2019, faţă de 11,5 lei/persoană/lună, cât s-a aprobat în şedinţa extraordinară.
„Informez cetăţenii municipiului Bistriţa că în proiectul de buget pentru 2020 voi propune şi voi susţine alocarea sumelor necesare pentru subvenţionarea taxei de salubrizare din bugetul municipiului, astfel încât cetăţenii să plătească tot la nivelul taxei de anul trecut, şi anul 6,6 lei/persoană/lună. O familie de patru persoane va plăti tot 316 lei/an pentru taxa de salubrizare. Consider că trebuie să fim solidari cu cetăţenii municipiului Bistriţa şi-mi doresc ca pe viitor cetăţenii să plătească atât cât aruncă, prin proiectul implementat de ADI Deşeuri în parteneriat cu Primăria Bistriţa”, a declarat viceprimarul Niculae.
Acesta a menţionat că obiectivul său pentru perioada următoare este să se asigure că Supercom îşi face treaba bine. „Voi pune permanent presiune pe operatorul de salubritate şi pe funcţionarii Primăriei care au datoria să-i verifice, astfel încât oraşul să fie curat, aşa cum ne place. Dacă va fi necesar, voi merge până acolo încât să trimit Poliţia Locală să sancţioneze operatorul atunci când nu îşi face contractul în mod corespunzător. Nu mai pot tolera disfuncţionalităţile în colectarea deşeurilor, atât la blocuri, cât şi pe străzile cu case şi atrag atenţia în mod public operatorului de salubritate în acest sens”, a adăugat Cristian Niculae.
Viceprimarul Bistriţei a menţionat că taxa de salubrizare a crescut la 11,5 lei/persoană/lună prin decizia ADI Deşeuri având în vedere investiţiile necesare pentru implementarea legislaţiei europene şi româneşti, în sensul plăteşti cât poluezi. „Am fost obligaţi să implementăm acest proiect încă din 1 iulie 2019. Cu toate acestea, nu vreau ca cetăţenii să fie împovăraţi de creşterea acestei taxe. Fac un apel către cetăţenii municipiului Bistriţa să dea dovadă de responsabilitate şi să continue programul de selectare colectivă a deşeurilor. Punctele de selectare sunt funcţionale, sunt inscripţionate în mod corespunzător şi-i rog pe cetăţeni să nu mai arunce gunoiul menajer în acele containere”, a adăugat Niculae.
Potrivit acestuia, suma necesară subvenţionării este de 3 milioane lei, bani care ar putea fi luaţi inclusiv de la capitolul de funcţionare. Niculae a mai spus că municipiului Bistriţa este obligat să rămână minimum doi ani în acest proiect de gestionare a deşeurilor, precizând că reprezentantul Consiliului Local în ADI Deşeuri, administratorul George Avram, a votat împotrivă, însă taxa trebuia aprobată la acest nivel, în decembrie, pentru a nu ne confrunta cu o criză a deşeurilor în acest an. Investiţiile ADI Deşeuri presupun pubele pentru colectarea selectivă la fiecare casă, cipate, şi „casete metalice” cu 2-3-4 containere pentru deşeuri menajere, cu acces pe bază de card. Deşeurile selective vor fi depuse, în continuare, în containerele semiîngropate.
https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/2524623601127186/?__xts...
Citiţi şi:
- Viceprimarul Cristian Niculae: Bistriţenii vor plăti o taxă de salubrizare de 6,6lei/persoană/lună! Mi-am respectat promisiunile asumate
- Bistriţenii vor plăti taxa de salubrizare subvenţionată, din luna aprilie!
- Până în 4 martie, Primăria Bistriţa va acorda o subvenţie de 4,86 lei/persoană/lună pentru taxa de salubrizare, pentru locuitorii din oraş!
- Primăria Bistriţa va subvenţiona, cu 3,30 lei/lună/persoană, taxa specială de salubrizare. Astfel, tariful rămâne la 6,60 lei în Bistriţa!
- Viceprimarul Cristian Niculae: Subvenționarea taxei de salubrizare pentru bistrițeni a primit votul Consiliului Local Bistrița!
Adaugă comentariu nou