( Video) De Sfânta Maria, spectacol maraton la Arcalia. Radu Arcălean şi-a lansat albumul ce poartă titlul satului

Eveniment la Arcalia de Sfânta Mărie, cu ocazia lansării albumului semnat de interpretul ce-şi are rădăcinile în acest sat şi care poartă cu cinste numele satului, Radu Arcălean.
Lansarea CD-ului „Cât de mare-i Arcalia” a prilejuit întâlnirea cu interpreţii Olimpia Deneş, Cristina Bugnar, Adina Băieşiu, Larisa Bozbici, Cristina Scurtu, Andreea Ghiţiu, Nicoleta Şortoş, Alexandru Rus, Elisabeta Guzu, Cristina Macrea şi Flavius Pop. „Radu Arcălean vine să aducă bucurie celor ce vor asculta aceste cântece în care se vor regăsi şi o parte din trăirile lor, dar şi bucuria de a dărui a interpretului. Felicitări, Radu, şi să obţii succesul pe care tu ţi-l doreşti cu acest nou album al tău”, scrie pe coperta albumului secretarul de stat Alexandru Pugna.
Despre cântecele de pe noul cd a vorbit aplicat etnologul Menuţ Maximinian, realizator emisiuni radio-tv, care a subliniat importanţa păstrării şi promovării folclorului adevărat din vatra satului.
Alături de Radu Arcălean la acest eveniment important din viaţa lui artistică au fost prezenţi preotul Ovidiu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Puica, preşedintele Registrului Comerţului, Ioan Turc, directorul Centrului Cultural „Dacia” – Ramona Bugnar.
Spectacolul, ce a durat aproape trei ore, a fost prezentat de Cristina Bugnar. Evenimentul a fost prelungit printr-o discotecă în aer liber cu DJ Dorel.
A fost o zi frumoasă pe care arcălenii prezenţi în număr mare, cu siguranţă, nu o vor uita prea curând.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5