VIRGINIA BRĂNESCU: ,,Cuvintele mele sunt gânduri/ La răscruce de vânturi…”

În plină vară, de sub “teascurile” Editurii Nosa Nostra” a ieşit un volum de stihuiri cu o ţinută editorială sărbătorească, întitulat ,,Pe drumul înserării”. Este cel de al 25-lea volum al distinsei autoare bistriţene, sugestia fiind undeva între romantism şi o încununare secvenţială a existenţei.
Ex-cadru didactic, eseistă, scriitoare, epigramistă, pictor talentat, premiată din belşug în plan naţional şi internaţional (Germania, Spania), aşa cum se poate constata vizual prin diplomele şi distincţiile anexate la finele actualei columne de versuri, domnia sa este o prezenţă extrem de agreabilă atât în plan cultural, cât şi în cel personal, fiindcă -la urma urmelor- e cu neputinţă tonalitatea orfică neutrală când este vorba de genul liric. Reputatul profesor universitar Gavril Scridon inculca sintagma ,,lirismului obiectiv “ coşbucian, ceea ce e acceptabil când eposul este turnat în versuri, exteriorizându-se auctorial. Lirismul pur este însă biruitor nu numai la noi, ci şi în literatura universală.
Pe câtă similitudine avea un Camil Petrescu şi eroul lui, Bălcescu, pe atât de mult o putem spune şi despre cei mai buni poeţi bistriţeni, între care şi dna. Virginia Brănescu.
Eleganta plachetă, ilustrată cu cele mai frumoase picturi congruente texturii poetice, nu mai suferă distorsionările de culoare din celelalte volume anterioare, producând o suplimentară şi excelentă încântare artistică.
În deschidere, avem reformulat crezul literar şi existenţial al domniei sale, clamat ca ,,ars poetica” din piscul himalayan al anilor parcurşi :
,,Nu cred că sunt nemuritoare,/ Nu m-ocroteşte niciun z(m)eu/, Dar mi-am făcut casa muzeu / La nouă-şi-unu-de-ani în floare/…/Nu mă întrec cu creatorii,/ În vârful vârstei am ajuns,/ Mai pot însă crea-ndeajuns/ În vrajba vorbei şi-a culorii.” E frumoasă această sintagmă: ,,vrajba vorbei şi-a culorii”, aducându-mi aminte de sintagma sadoveniană:,,…furtuna vorbelor şi fulgerul ochilor” ce se disipează, copleşit fiind eroul de prezenţa fiinţei iubite. Ambele sintagme alcătuiesc o splendidă sugestie metaforică a vieţilor noastre, furtunatice nu o dată.
“Pesimism poetic” este o succedantă lirică în care autoarea meditează la condiţia materială precară a creatorului de frumuseţe: ,,Nu ai bunuri materiale,/ Banii i-ai băgat în artă/ Şi-ntr-a vieţii angarale/ Eşti un punct pe-a lumii hartă.”
(Simpatic era tatăl poetului latin Ovidiu, care îl dojenea cu necaz pentru aspiraţiile lui poetice zicându-i: “Homer nicio avere pe lume n-a lăsat…”, iar Tudor Arghezi, solemn şi adevărat, reverberează: ,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adfunat pe-o carte” – TESTAMENT . Ce temă straşnică -in extenso- pentru o lucrare doctorală, nu?? ).
Pe linia celor mai frumoase cugetări asupra artei, distinsa doamnă Brănescu le spune celor dragi, dar şi nouă: ,,Şi vă las ca moştenire/ Şi cuvinte şi culori./ De-ţi fi triste uneori,/ Vor aduce mulţumire.” Creatorii de frumuseţe descoperă de obicei şi în cele din urmă, că bucuriile spirituale sunt superioare celor telurice, cu care ne-am început vieţile.
De semnalat şi cu profunzimi de cugetare sunt şi ,,Vers neterminat”, ,,Tristeţi de toamnă”, ,,Icoane vii”, ,,Cozonac literar”, ,,Bătrânii”, ,Insomnie”,,Luceafăr”…
O parte considerabilă se constituie din dedicaţii literare unor scriitori sau câtorva personalităţi ale oraşului, între care prefectul Ovidiu V. Frenţ (,,Vă mulţumesc că m-aţi văzut/ Şi-aţi stat o clipă lângă mine…” (un vernisaj-n.n.) ,,Sunteţi în viaţă un ostaş/ Pe baricada socială,/ Cu trudă şi cu oboseală/ Să fiţi exemplu la urmaşi./…/Am scris ăst vers ca să rămână
/ Ca mărturie din trecut/ Şi inimii să-I fie scut/ În lupta ei către lumină.”
Confraţilor dintru condei, le dedică gânduri, dar şi creionări comportamentale, reuşind să distingă esenţialul acestora, cu evidentă acribie: lui Menuţ Maximinian (,,La ceruri…mi se pare/ Că ţi se naşte-o stea”), lui Gh. Mizgan un mic florilegiu, lui Cotuţiu Corneliu, Veronicăi Oşorheianu, dnei. Raveca Vlaşin, clujeanului Patca Iulian, Oanei, Feliciei Bubuc, lui Bar Dumtru şi lui Dorel Cosma (epigramistic: ,,Sunteţi mare azi în lume,/ Respectat şi premiat/ Şi-aţi lăsat şi-n urbea noastră/ La Cultură un palat.”), distinsei artiste bistriţene Dora, admirabilei doamne Floarea Pleş(,,Iar tu, Floare din Prier,/ Ce hram porţi la porţi de cer?/Tu, bogată sufleteşte,/Fericit cin’te iubeşte,/ …/Fie-ţi viaţa tot cu soare/ Şi rămâi ce eşti…o FLOARE!”), Vioricăi Oancea(Oare mai trăieşte soţia dlui. ambassador în Germania??). Şi subsemnatului (deh! era să uit!).Thanks very, very…!!.
Toate felicitările, doamna Virginia Brănescu! Goethe cugeta sapienţal şi pe drept, că “Arta conferă o tinereţe perpetuă fiinţei.”
Ştim că în faţa lui Dumnezeu vom sta şi cu cărţile noastre, cu picturile noastre, cu lumina adunată-n noi, cu dragostea pentru Împăratul slavei şi al veacurilor şi cea pentru semenii noştri.
Dac-ar fi să rezum într-o propoziţie toate cele exprimate în stihurile acestei frumoase plachete, aş face-o folosind cuvintele din urmă ale unui mare luptător antifascist, Julius Fucik, perfect congruibile cu mesajul lterar şi uman al autoarei: ;Oameni, eu v-am iubit !”
Aşteptăm cu interes cele ce le veţi mai scrie, distinsă autoare, căci am avut realmente privilegiul de a prezenta referenţial aproape toate volumele domniei voastre.
Prof. Vasile Găurean