Voinţa Livezile vs. Gloria Bistriţa II 1-0 (0-0) Au sperat până în ultimul minut şi au reuşit
Livezile: timp frumos, spectatori circa 400, marcator Şteţco, min. 90.
Livezile: Istrate, Budăcan, Diudea, Nat, Marc (60 Rus S.), Bugnar, Şteţco, Sedenciuc, Rodrighez, Almrion (45 Sighiartău) şi Gotea. Rezerve: Szabo, Cristurean, Buta şi Blaj. Antrenor Horia Pârţiu
Gloria II: Oghinciuc, Homei, Isac, Macarie (cpt.), Dobrea, Şuvei (83 Roman), Fizeşan, Jarda, Rogozan, Şomodi, Brumă (82 Coltea). Rezerve: Uilean, Para, Antonescu, Pop, Pârvu. Antrenor: Cr. Coroian.
Jocul de sâmbătă, de la ora 17.00, de la Livezile s-a disputat cu o încărcătură accentuată. Odată pentru rivalitatea ştiută dintre cele combatante, iar a doua – salvarea din zona fierbinte a clasamentului şi evitarea retrogradării. Suporterii celor două grupări nu au prea avut ce urmări deoarece jocul a fost unul de slabă factură tehnico-tactică. Dar, totuşi, spectacolul a fost salvat de două-trei faze aparţinând ambelor echipe şi, bineînţeles, golul căzut exact când trebuia gazdelor, adică în minutul 90.
Prima fază comentată de suporteri s-a petrecut în min. 30 când centralul partidei a refuzat un penalty gazdelor la intervenţia portarului Oghinciuc asupra lui Gotea, scăpat singur acesta ciupeşte balonul, dar portarul îl blochează neregulamentar. De amintit că această partidă a fost arbitrată de o brigadă din Bistriţa, avându-l la centru pe Călin Sângeorzan, ajutat la cele două linii de Mihai Ungur şi Roşca.
Min. 67, Brumă trimite balonul în bara laterală din lovitură de colţ executată de Şomodi. Până în min. 90, când s-a şi înscris uu mai fost câteva ocazii palide de poartă, dar fără a schimba tabela de marcaj. Rodrighez, unul dintre cei mai activi jucători de la gazde recuperează un balon gafat de Isac, aceasta îl deschide foarte bine pe Şteţco, care trimite pe lângă portarul Gloriei, 1-0. Din acel moment, bucurie mare în tribuna arhiplină a livezenilor, parcă un adevărat iad a coborât pe baza sportivă de dincolo de apă.
Aşadar, după victoria de acasă şi egalul de la Dej, iată că tinerii jucători de la Livezile au îngropat şi mai tare gruparea Gloriei în nisipul fierbinte.
La finalul partidei au văzut un primar fericit, Olimpiu Neamţ: „Bazându-mă pe tinerii fotbalişti, parcă ştiam, că o să câştigăm, deşi Gloria este o echipă destul de bună, deplasându-se la noi cu câţiva jucători de la prima echipă. Felicit antrenorul, conducerea, dar nu în ultimul rând pe cei care s-au dedicat victoriei – „jucătorii”.
Adaugă comentariu nou