Vrednic este! Veste mare, de Ziua Crucii: Vlad Sărmaş, admis la Facultatea de Teologie! Laureatul Televiziunii Române este student şi la Conservatorul clujean

"Crucea este Voinţa Tatălui, Slava Fiului, Bucuria Duhului, podoaba îngerilor, siguranţa credincioşilor, lauda lui Pavel.”
(Sf. Ioan Gură de Aur)
Unul dintre cei mai talentaţi tineri ai generaţiei sale, bistriţeanul Vlad Sărmaş, câştigătorul concursului „Vedete populară” de la Televiziunea Română, cel care a adus în judeţul nostru trofeele celor mai importante festivaluri de folclor, trăieşte, în zi de mare sărbătoare, Ziua Crucii, momente aparte.
Iubitor ai celor doi stâlpi ai identităţii noastre – credinţa şi tradiţia – Vlad Sărmaş a dat examen la Facultatea de Teologie a Universităţii „Babeş-Boylai”, fiind declarat admis şi nu oricum, ci cu magna cum laude. Astfel, îşi va împleti foarte frumos cele două pasiuni de suflet, calea credinţei prin urmarea studiilor pastorale, dar şi tradiţiile şi partea cultă prin urmarea Conservatorului clujean, fiind student în anul IV la „Gheorghe Dima”.
Îndrăgit de creştini, dar şi de înaltele feţe bisericeşti, Vlad Sărmaş este prezent la liturghiile arhiereşti ale Mitropolitului Andrei şi episcopilor Benedict Bistriţeanul şi Macarie Drăgoi, astfel încât, prin vocea lui deosebită, a adus mereu laudă Domnului.
Îl felicităm şi-i dorim mult succes pe mai departe.

Comentarii

14/09/20 20:22
Maxim Morariu

Sincere felicitări și mult succes!

16/09/20 21:37
fratila

FELICITARI COPILE.....SUCCES IN CONTINUARE.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5