Vrednicul veteran de război și erudit al administrației publice locale, concitadinul nostru, colonelul (rtr) Ioan Moldovan debut în anul 103 al vieții

Călit în urgiile celei de a doua mari conflagrații mondiale, în cea mai sângeroasă bătălie din istorie, cea de la Stalingrad, în suferințele și umilințele prizonieratului și ale captivității, ce au urmat, concitadinul nostru, vrednicul veteran de război colonelul (rtr) și erudit al administrației publice locale Ioan Moldovan pășește în acest weekend în anul 103 al vieții.

Venerabila sa vârstă constituie probabil o recompensă a Celui de Sus pentru serviciile aduse țării și neamului nostru românesc la vreme de restriște. Perioada sa activă a însumat 44 ani, din care opt ani și opt luni sub arme. După absolvirea, cu gradul de sublocotenent a Școlii de ofițeri de artilerie de la Craiova a fost concentrat și a participat la asigurarea securității fruntariilor țării, inițial a graniței de vest, apoi a celei de est, iar odată cu intrarea României în război și declanșarea operațiunilor militare pe Frontul de Răsărit a fost mobilizat în cadrul Regimentului 1 Artilerie Moto Craiova, în calitate de comandant secție, ajungând cu tunul până la Stalingrad. La începutul lunii februarie 1943, în bătălia încrâncenată de aici, a căzut prizonier. A fost eliberat și a putut reveni la ai săi abia la 30 noiembrie 1946, spre surprindere generală, întrucât vreme de ani de zile nu s-au primit niciun fel de vești de la el, iar toată lumea îl considera dispărut sau mort.

Experiența, pregătirea profesională (este absolvent al Liceului Alexandru Papiu Ilarian de la Tg. Mureș, a Școlii de notari de la Lugoj și a Facultății de Drept din București), educația primită în familie și calitățile personale i-au permis să ocupe în exclusivitate, prin merite proprii, funcții de mare răspundere în administrația publică locală începând cu cea de notar de primărie, pretor, secretar de plasă, secretar de raion și până la cea de secretar al Comitetului executiv al Consiliului Popular al Județului Bistrița-Năsăud (între 01.01.1968 și 1976), în care a dovedit sensibilitate și receptivitate la nevoile semenilor, cu deosebire a celor defavorizați ori aflați în dificultate, atitudine de înțeles din partea unui om care a cunoscut suferința sub forma sa extremă.

A obținut rezultate de excepție, iar o dovadă în acest sens o constituie faptul că atât foștii colegi și subalterni cât și autoritățile și cei din oastea țării nu-l uită, îi recunosc și prețuiesc meritele, motiv pentru care la importantul moment aniversar ne raliem și noi pentru a-i ura un sincer și călduros La mulți ani în deplină liniște și sănătate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5