Într-o organizare deosebită şi festivă

„Ziua Armatei Române”

Duminică, 25 octombrie 2009, a avut loc un ceremonial militar deosebit şi specific dedicat sărbătoririi Zilei Armatei Române, desfăşurat în faţa Monumentului Eroilor – Columna Aducerii Aminte din Piaţa Petru Rareş, la care au fost prezenţi generali, ofiţeri, subofiţeri, comandanţi de unităţi trupe din cadrul Garnizoanei Bistriţa şi a Brigăzii 81 Mecanizate.

Ceremonialul a demarat prin primirea Raportului de către prefectul judeţului, Cristian Florian, trecerea în revistă a trupelor, intonarea Imnului Naţional al României, urmate de alocuţiuni.

Despre semnificaţia acestei zile deosebite au rostit scurte speack-uri prefectul judeţului, Cristian Florian, primarul municipiului Bistriţa – Ovidiu Creţu şi general de brigadă Ioan Manci, în faţa unui numeros public şi a trupelor aliniate pentru acest eveniment.

Un moment aparte, de înaltă vibraţie emoţională a constat în depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor de către Prefectură, Consiliul Judeţean, Primărie, Brigada 81 Mecanizată, cadre militare şi în rezervă, Cultul Eroilor, Poliţie, Jandarmerie, ISU, servicii speciale şi formaţiunile politice PSD, PD-L, PRM, PNL etc., încheindu-se cu un moment de senzaţie în care elevii de la clasele a IV-a Step by Step de la Şcoala Generală nr. 4 Bistriţa, conduşi de învăţătoarele Victoria Zaharia şi Bombonica Barteş, împreună cu cei de la clasa a III-a şi a IV-a Step by Step de la Şcoala Generală nr. 1 au depus jerbe de flori la monument.

Festivitatea dedicată militarilor s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare şi a trupelor în acordurile marşului cântat de Fanfara militară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5