Ziua Europei, marcată prin finalul unei experiențe de formare internațională: Elevii de la LICEULUI TEHNOLOGIC AGRICOL BISTRIȚA se întorc din Portugalia cu noi competențe și perspective

prof. Elena Mihaela Mora

În data de 9 mai 2025, cu ocazia Zilei Europei, a avut loc festivitatea de încheiere a stagiului de pregătire practică desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-VET-000198368. Evenimentul a reprezentat un prilej de celebrare a reușitei celor 14 elevi care au participat, în perioada 28 aprilie-9 mai 2025, la  un stagiu de practică în Portugalia, în regiunea Barcelos.

Pe durata stagiului, tinerii au desfășurat activități practice în cadrul unor unități specializate, sub coordonarea ASSOCIAÇÃO INTERCULTURAL AMIGOS DA MOBILIDADE, organizație portugheză cu experiență în gestionarea mobilităților Erasmus+.

A fost o experiență de neuitat. Am învățat să lucrăm în medii profesionale reale, ne-am dezvoltat încrederea în noi și am cunoscut o altă cultură. Mi-a plăcut că am fost tratați ca niște profesioniști adevărați”, a declarat K.M., elevă la specializarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului.

Cadrele didactice implicate în proiect au subliniat importanța formării prin mobilitate:
Participarea elevilor noștri la acest proiect Erasmus+ le-a oferit nu doar un plus de cunoștințe practice, ci și o perspectivă mai largă asupra meseriei și a standardelor europene din domeniul profesional pentru care se pregătesc”.

Pe lângă activitățile din cadrul stagiului, elevii au participat și la vizite culturale, interacționând cu tineri din alte țări europene, dezvoltând competențe interculturale, lingvistice și sociale.

Finalul mobilității a fost marcat festiv, într-un cadru simbolic, chiar de Ziua Europei – o zi dedicată unității, cooperării și viitorului european comun. Proiectul a reprezentat o punte între educația profesională și standardele europene, subliniind angajamentul liceului pentru o educație relevantă și deschisă spre lume.

Erasmus+ este o oportunitate reală pentru viitorul profesional al tinerilor noștri

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5