Ziua Internațională a Rotary celebrată de Clubul Bistrița Nosa

An de an, pe data de 23 februarie, peste 1.2 milioane de voluntari Rotary International, alături de prieteni și susținători, celebrează Ziua Internațională Rotary. Clubul Bistrița Nosa va marca această zi împortantă printr-o acțiune caritabilă – donare de mobilier către Centrul Școlar pentru Educația Incluzivă nr. 2 Bistrița - și printr-un moment festiv de proiecție a logo-ului Rotary International pe clădirea Palatului Culturii din Bistrița. 

Pe 23 februarie 1905, avocatul Paul Harris, părintele Rotary constituia, la Chicago, primul Club Rotary din lume, data ce va rămâne in istorie ca ziua de ”naștere” a celei mai mari organizații de voluntariat în Lume. Organizația reunește oameni cu profesii diferite, care își pun în comun experiența, cunoștințele, resursele și ideile, pentru a contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din care fac parte sau în rândul semenilor aflați în nevoie, în alte părți ale globului.

Clubul Rotary Bistrița Nosa a ales să sărbătorească această zi printr-o acțiune specifică unuia dintre proiectele de suflet, Rotary susține educația, precum și printr-un moment festiv. Astfel, în cursul zilei Rotary Nosa va dota cu mobilier școlar Centrul pentru Educația Incluzivă nr. 2 Bistrița, iar începând cu ora 19:00, cu sprijinul Palatului Culturii, pe clădirea monument istoric, odinioară Casa asociaţiei meseriaşilor din Bistriţa, va fi proiectat, pentru 15 minute, logoul Rotary International.  Va fi, în același timp, un prilej de bilanț al activităților și proiectelor Clubului, derulate în ultimul an, dintre care putem aminti:

  • Rotary Bistrița Nosa susține sănătatea - ”Împreună pentru Sănătate #endcovid”, în cadrul căruia Clubui a închiriat, dotat, organizat și pus la dispoziția cadrelor medicale aflate în prima linie, în lupta cu COVID-19, un spațiu de odihnă adecvat, aflat în vecinătatea Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita SJU.
  • RC Bistrița Nosa susține educația: dotarea cu mobilier școlar, cărți, alte materiale, diverse unități școlare din: Mărișelu, Jeica, Viile Tecii, Strâmba, Bistrița; burse școlare pentru elevi și studenți cu rezultate remarcabile; Proiectul de educație privind apă și igiena sanitară, ințiat de Clubul Rotary Bistrița-Nosa și devenit proiect districtual; Proiectul de susținere a programului de rezidență și îngrijire pentru copii de la Mănăstirea Piatra Fântânele: sprijinirea celor 23 de copii ce învață la grădinița sau școala din localitate și care provin din familii defavorizate sau al căror domiciliu se află în cătune aflate la mare distanță față de grădiniță/școală, cu posibilități de navetă inexistente; dotarea cu materiale sanitare, de igienă, dezinfectante, îmbrăcăminte și cărți.  
  • Rotary Bistrita Nosa susține Via Transilvanica: susținerea financiară pentru amenajarea a 3 km din "Via Transilvanica", pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud și adoptarea a încă 7 km din traseu, pentru întreținere și curățenie,

Rotary Club Bistriţa Nosa a luat ființă în anul 2008 ca o asociație nonguvernamentală ai cărei membri acționează în mod voluntar pentru a servi binele public în societate și în profesie. Clubul este parte a Rotary International, organizație care acționează pe tot mapamondul, reunind peste 1,2 milioane de oameni, uniți sub mottoul: “A servi mai presus de sine”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5