Primăria municipiului Bistrița susține inovația în educația tehnică printr-un parteneriat internațional cu Austria
Primăria Municipiului Bistrița, în parteneriat cu Rotary Club Bistrița Nosa, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic și instituții de învățământ din municipiu, a sprijinit implementarea proiectului educațional internațional „Inovație și excelență în învățământul profesional și tehnic din Bistrița”.
Proiectul, desfășurat în perioada 3–5 aprilie 2025, a facilitat o vizită de documentare la Școala Tehnică de Meserii HAK St. Pölten din Austria, una dintre cele mai performante instituții de profil din Europa. Delegația bistrițeană, formată din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bistrița, Rotary Club Bistrița Nosa, 12 elevi și cadre didactice de la patru licee tehnologice din municipiu, a avut ocazia să exploreze un model educațional de succes, bazat pe învățământul dual, în care formarea profesională se desfășoară în strânsă legătură cu mediul economic.
Participanții au observat metode moderne de predare, dotări tehnice avansate, ateliere practice și colaborarea activă dintre școală și agenții economici locali. Totodată, delegația a vizitat o fabrică parteneră a școlii austriece, unde elevii învață o meserie sprijiniți financiar de angajatori.
Ulterior acestei vizite, cadrele didactice și elevii implicați vor disemina experiențele și bunele practici în comunitatea școlară locală, contribuind la elaborarea unui ghid practic pentru modernizarea învățământului tehnic în Bistrița.
Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Bistrița, Rotary Club Bistrița Nosa, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, Lions Club St. Pölten (Austria), HAK St. Pölten
Unități de învățământ participante: Liceul Tehnologic Grigore Moisil Bistrița, Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, Colegiul Tehnic InfoEL, Liceul Tehnologic Bistrița.
Primăria Municipiului Bistrița va continua să susțină astfel de inițiative care conectează educația cu nevoile comunității și contribuie la formarea unei generații de tineri bine pregătiți și motivați să-și construiască viitorul în Bistrița.
Citiţi şi:
- CEREMONIA DE PREDARE A COLANULUI ŞI SCHIMBARE A PREŞEDINTELUI CLUBULUI ROTARY BISTRIŢA NOSA
- Azi este despre ei, despre copiii noștri BURSIERI! Telcencele Georgiana şi Niculina, două fete de nota 10 care dovedesc că şcoala îţi dă aripi!
- Marin Mic, noul preşedinte Rotary Club Bistriţa Nosa
- „Târgul de purici”, ediţia a treia, la ora bilanțului
- Inima lui Mario a fost salvată!
Adaugă comentariu nou