1741 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele şapte luni ale anului 2022
În primele sapte luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 1741 persoane, dintre care 814 femei, anunţă directorul executiv Otilia Râpan.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 932 au peste 45 de ani, 201 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 270 au între 25 și 35 de ani, iar 338 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 859 provin din mediul urban, iar 882 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (605), urmate de cele cu studii gimnaziale (479). Numărul celor cu studii profesionale este de 401, cei cu studii superioare sunt în număr de 133, iar cei cu studii primare sunt în număr de 123.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1453 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
"Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele sapte luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3711 persoane", explică directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.
Citiţi şi:
- Peste 1850 de persoane şi-au găsit un loc de muncă prin AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele opt luni
- Peste 400 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM BN, în primele două luni
- 2667 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud, în primele nouă luni ale acestui an!
- 2090 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud in primele sapte luni ale acestui an
- 2456 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele șapte luni ale anului 2024
Adaugă comentariu nou