20 de paramedici SMURD şi 100 de pompieri cu 40 autospeciale, la datorie de Revelion. 9 focuri de artificii autorizate în judeţ
În perioada minivacanţei de Revelion, peste 100 de pompieri cu 40 autospeciale de intevenție vor asigura zilnic misiunile de prevenire și intervenție în situații de urgență.
Pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, de la începutul lunii decembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistica, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane. La niciunul dintre obiectivele controlate nu au fost constatate încălcări grave care să impună aplicarea sancțiunii de oprire a funcționării.
Verificările vor continua la aceste categorii de obiective și în perioada următoare, pentru înlăturarea potențialelor disfuncționalități care pot pune în pericol viața cetățenilor.
Totodată, specialiştii ISU au asigurat instruirea angajaţilor, astfel încât în cazul unui incendiu să fie în măsură să sprijine acțiunile de evacuare a clienților și limitare a propagării flăcărilor.
În noaptea de Anul Nou, echipaje de pompieri și paramedici SMURD vor fi dislocate în apropierea zonelor unde vor fi organizate evenimente publice cu participare mare din rândul cetățenilor.
Întrucât în această perioadă vor fi utilizate jocuri de artificii cu articole pirotehnice, personalul specializat a analizat solicitările primite în acest sens din partea organizatorilor și a eliberat 9 acorduri.
În plan operațional, 7 echipaje medicale SMURD, încadrate cu peste 20 de paramedici vor asigura, zilnic, răspunsul la urgenţele medicale.
Citiţi şi:
- ISU BN: Renunțați la utilizarea petardelor și a artificiilor periculoase! 110 pompieri militari bistrițeni vor asigura misiunile
- Max, voluntarul din Anglia care completează cu succes echipa de paramedici SMURD din Bistriţa
- Mureșenii Bîrgăului: Copil cu arsuri, preluat de paramedici. A folosit benzină pentru aprinderea focului
- Mult succes! Vă aşteptăm sănătoşi acasă! Nouă bistriţeni, paramedici SMURD, intră, pe frontul Suceava, în lupta cu coronavirusul
- Incendiu la o casă din Cepari. O femeie de 83 de ani a făcut atac de panică
Adaugă comentariu nou