În 2015, Consiliul Judeţean îşi propune organizarea unui eveniment muzical de răsunet. Printre propuneri Scorpions, Deep Purple, Scooter, Celine Dion
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud îşi propune să organizeze eveniment muzical de anvergură, care să atragă la Bistriţa mii de spectatori. În susţinerea financiară a acestui concert ar urma să fie implicat şi mediul privat. Subiectul a fost dezbătut de preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, cu jurnalişti din mai toate instituţiile de media.
Evenimentul ar urma să aibă loc la finele lunii august- prima decadă a lunii septembrie 2015, într-o locaţie apropiată de muncipiul Bistriţa, care să aibă infrastructură rutieră, dar şi posibilitatea de acces la reţeaua electrică, apă/canalizare etc. În calcul a fost luat Wonderland, stadionul municipal etc.
Potrivit preşedintelui Moldovan, de la cele trei instituţii de cultură din subordinea Consiliului Judeţean ar urma să fie disponibilizată suma de 100.000 euro. Fondurile ar urma să fie suplimentate prin sponsorizări, dar şi printr-un parteneriat cu o companie producătoare de bere.
În ceea ce priveşte prestaţia artistică, se doreşte o trupă, un solist etc. de „renume internaţional”, gen Scorpions, Deep Purple, Scooter, Celine Dion etc.
Citiţi şi:
- Semnal M, în concert la Bistriţa
- „Cei 70 de ani de acasă”, expoziţie aniversară la Complexul Muzeal
- ICONS-O experienţă contemporană a legendelor pop-rock la Palatul Culturii Bistriţa
- Simona Maxim, manager Sibiu Jazz Festival: „Muzica ne însoţeşte în permanenţă în călătoria noastră”
- Salvează în calendar data de 13 octombrie: concert Joe Satriani la Cluj!
Adaugă comentariu nou