2188 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele sase luni ale anului 2024
În primele sase luni ale anului 2024, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 2188 persoane, dintre care 1012 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1277 au peste 45 de ani, 162 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 275 au între 25 și 35 de ani, iar 474 sunt tineri sub 25 de ani .
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 851 provin din mediul urban, iar 1337 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii gimnaziale (752), urmate de cele cu studii liceale+postliceale (710). Numărul celor cu studii profesionale este de 447, cei cu studii superioare sunt în număr de 164, iar cei cu studii primare sunt în număr de 115.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1632 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele sase luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 4579 persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud, puteți accesa www.ajofmbn.ro.
Citiţi şi:
- AJOFM Bistriţa – Năsăud: 1184 persoane şi-au găsit un loc de muncă, în primele trei luni ale anului 2024
- 1444 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele patru luni ale anului 2024
- 2456 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele șapte luni ale anului 2024
- Peste 2500 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele opt luni ale anului
- 1827 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM BN, în primele cinci luni ale acestui an
Adaugă comentariu nou