3 kilograme de canabis, descoperite în Braniștea. Doi tineri, arestaţi
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 19 și 24 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La data de 9 mai 2026, persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în comuna Braniștea, în timp ce ar fi deținut și transportat aproximativ 3 kilograme de canabis, procurată anterior de persoana de 24 de ani.
La datele de 9 și 10 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud au dispus reținerea celor două persoane cercetate.
Ieri, 10 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița - Năsăud a dispus arestarea preventivă acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Compartimentului Ordine Publică - Poliția Orașului Beclean și jandarmilor din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Beclean.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citiţi şi:
- Patru tineri reținuți pentru trafic de canabis; peste 13 kilograme de droguri descoperite în urma perchezițiilor
- Trei persoane- din care doi soldați- reținute pentru trafic de droguri. Ce s-a descoperit la percheziții
- Tânăr de 23 de ani, arestat preventiv pentru trafic de droguri
- Trei persoane arestate preventiv, pentru trafic de droguri de mare risc, în urma perchezițiilor făcute de polițiști și procurori DIICOT
- Trei bistriţeni reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc
























Adaugă comentariu nou