3030 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud în primele unsprezece luni ale anului 2022

În primele unsprezece luni ale anului 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 3030 persoane, dintre care 1433 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1747 au peste 45 de ani, 252 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 410 au între 25 și 35 de ani, iar 621 sunt tineri sub 25 de ani .

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1376 provin din mediul urban, iar 1654 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale (1072), urmate de cele cu studii gimnaziale (813). Numărul celor cu studii profesionale este de 715, cei cu studii superioare sunt în număr de 257, iar cei cu studii primare sunt în număr de 173.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 2817 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele unsprezece luni ale anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7821 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud, puteți accesa www.ajofmbn.ro.

Otilia Râpan

Director Executiv

Întocmit, Adina Preda, Consilier EURES

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5