60 de persoane confirmate în ultimele 24 de ore!

Până astăzi, 22 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Față de luni, sunt 60 de cazuri în plus. Rata de incidență a ajuns la 2.09 cazuri la mia de locuitori. Printre cazurile noi, sunt 3 angajați AJPIS BN, un asistent medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și un medic de familie. Luni, au fost efectuate 227 teste, dintre care 220 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private.

Din cele 6994 cazuri confirmate de CoVid-19, 6212 persoane externate (4548 externate vindecate/1664 externate), dar și 320 decese.
La nivelul județului nostru, sunt 949 persoane în carantină, dar și 519 persoane izolate.
 
***
• Până în prezent, 153 cadre medicale (44 medici, 108 asistenți, 1 kinetoterapeut) și 45 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. 122 persoane au fost externate.
• 227 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 190 au fost externate.
• 58 persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. 19 persoane au fost externate.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 7 angajați ai O.C.P.I. Dintre aceștia, cinci au fost declarați vindecați.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 11 angajați ai DSVSA. Cinci dintre aceștia au fost declarați vindecați.
• Trei persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Două dintre acestea au fost declarate vindecate.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se numără doi angajați ai DGASPC Bistrița-Năsăud.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se numără doi angajați ai DSP Bistrița-Năsăud.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un angajat al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se numără un angajat al Complexului Muzeal Bistrița.
•Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 2 angajați ai Agenției pentru Protecția Mediului. Unul dintre aceștia a fost declarat vindecat.
•Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 5 angajați ai Companiei de Drumuri și Poduri -Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află doi beneficiari și opt angajați de la o unitate medico-socială din județul Bistrița-Năsăud. 7 persoane au fost declarate vindecate.
• 27 persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. 22 persoane au fost declarate vindecate.
• Zece persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Două dintre acestea se află în izolare la domiciliu, iar restul au fost declarate vindecate.
• 20 persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița - Năsăud. Acestea au fost declarate vindecate.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 40 angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție. O persoană este în izolare la domiciliu, iar restul au fost declarate vindecate.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus, 5 din cazurile active sunt cadre didactice.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 77 beneficiari, un asistent social, 18 angajați și un medic rezident de la șase centre de asistență pentru vârstnici din județ. 91 dintre aceștia au fost declarați vindecați.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 56 beneficiari și 16 angajați de la un centru de recuperare din județul Bistrița-Năsăud. Dintre acestea, 53 au fost declarate vindecate.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 3 beneficiari și 5 angajați ai unui Centru pentru Protecția Copilului din subordinea DGASPC BN. 7 persoane sunt vindecate. La un alt centru de acest fel, printre cazurile active, se numără 7 beneficiari și un angajat.
• Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află 5 asistenți și 3 ambulanțieri ai Serviciului de Ambulanță Județean.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un angajat al Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud.
• Printre persoanele confirmate se află și un angajat al Casei de Pensii.
• Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și 4 angajați ai AJPIS.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5