86 de ani de la naşterea scriitorului Radu Petrescu

Mâine, se împlinesc 86 de ani de la naşterea scriitorului Radu Petrescu (31.08.1927-30.01.1982), care a fost profesor la Prundu Bârgăului şi Petriş, declarat cetăţean de onoare post-mortem al comunei Prundu Bârgăului, iar numele său a fost atribuit unei importante librării din Bistriţa şi liceului din Prundu Bârgăului.
Deşi a intrat într-un uşor con de umbră, scriitorul şi eseistul Radu Petrescu, merită a fi evocat, pentru activitatea şi opera sa, cel puţin aniversar, întrucât a fost unul dintre importanţii scriitori ai perioadei postbelice, strâns legat de ţinutul bistriţean. Născut la Bucureşti, unde a absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie, a renunţat să profeseze în Bărăgan, mai aproape de capitală, alegând Ţinutul bistriţean, unde a fost adânc impresionat şi ataşat de locurile şi oamenii pe care i-a cunoscut, realizând, ca nimeni altul, o adevărată frescă a anilor 50, în romanul său “Ocheanul întors”.
Este cel care a imortalizat, cu ochi de mare pictor, poate cele mai frumoase imagini ale naturii, dar şi a oamenilor din această parte a ţării. Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori ai grupului „Şcolii de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al George, Emilian Grigorescu, Theodor Enescu, Paul Gherasim, Horia Bernea şi Adela Petrescu. Adevărata sa activitate scriitoricească s-a cimentat după terminarea Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, sub cerul magnific al Călimanilor şi Heniului, acolo unde, la propria sa dorinţă, tânărul profesor de română Radu Petrescu, însoţit de soţia sa Adela, au preferat o repartiţie în locul alteia, mult mai aproape de Bucureşti. A funcţionat ca profesor în pitorescul sat Petriş (1951-1952), unde cutreiera dealurile şi drumurile spre Dipşa, unde era profesoară soţia sa, iar apoi, împreună, au fost profesori la Şcoala din Prundu Bârgăului (1952-1954). Pe aceste încântătoare meleaguri nord-est transilvane Radu Petrescu a trăit şi a gândit, proiectând, într-un interval de timp foarte scurt, aproape întreaga sa operă literară.
Radu Petrescu a debutat editorial în anul 1970 cu „Matei Iliescu”, romanul care a câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, după care au urmat: volumul „Proze”, în 1971, în care au fost incluse „Didactica Nova”, „Sinuciderea din Grădina Botanică”, „Efes” şi un fragment din „Jurnal”; „O singură vârstă”, în 1975; „Ce se vede”, în 1979; „Ocheanul întors” (1977); „Părul Berenicei” (1982); „Meteorologia lecturii” (1982), „A treia dimensiune” (1984); „Catalogul mişcărilor mele zilnice” (1999); „Ocheanul întors” (Caiet jurnal, 1956), (2001), „Prizonier al provizoratului”(Jurnal 1957-1970), (2002), “Pentru buna întrebuinţare a timpului” (1971-1976) şi “Prezent şi în acelaşi timp străin” (1977-1982). Dar încă multe pagini de manuscris, cuprinzând vasta lui corespondenţă, aşteaptă undeva, pe strada Pitar Moş din Bucureşti, la soţia sa Adela Petrescu, lumina tiparului. Comparat cu Gide şi Thomas Mann, de către Nicolae Manolescu şi cu Marin Preda, Camil Petrescu şi Rebreanu, de către Mihai Sin, scriitorul Radu Petrescu ne-a părăsit timpuriu, dar opera sa va dăinui.