Accident la Piatra Fântânele. O fetiţă are nevoie de îngrijiri medicale

Un accident rutier  a avut loc, la Piatra Fântânele, între un  autoturism şi un microbuz în care se aflau opt pasageri. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.  Din primele informaţii, o fetiţă de 11 ani din autoturism are nevoie de îngrijiri medicale,fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. 

         La faţa locului au fost trimise un echipaj de primajutor şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, pentru măsuri API.  

"Conform primelor date, pe DN17, în localitatea Piatra Fântânele, o femeie de 38 de ani, din Galați, care conducea un autoturism, ar fi efectuat un viraj spre stânga, pe marcaj continuu, moment în care a fost acroșat lateral de un microbuz, angajat neregulamentar în depășire și condus de un bărbat de 30 de ani, din Republica Moldova. În urma accidentului, o pasageră minoră, în vârstă de 11 ani, a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", informează Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5