Administraţiile locale de pe Valea Someşului, în acţiune

Parva

Fără odihnă, întotdeauna în căutare de finanţări pentru realizarea proiectelor propuse, primarul comunei Parva, Gheorghe Stelian, cel mai longeviv edil în funcţie (peste 20 de ani), a mai punctat o reuşită.

Astfel, în urma avizului favorabil primit pentru un proiect tehnic în baza Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, administraţia Parva a obţinut suma de 500.000 lei din fonduri guvernamentale, la sfârşitul anului trecut. „Cu aceştia bani vom moderniza baza sportivă din localitate pentru a relansa sportul. Pe actualul teren de sport de lângă Izvorul Borcutului vom construi noua bază sportivă. Acest lucru sperăm să-l definitivăm până la sfârşitul acestui an.

Coşbuc

Şi administraţia comunei Coşbuc a depus în cadrul celei de-a doua sesiuni de evaluare un proiect integrat Măsurii 322, pentru o finanţare de 2,5 milioane de euro din fondurile structurale alocate de Uniunea Europeană. „Proiectul urmăreşte repararea şi modernizarea Căminului Cultural, înfiinţarea unui Centru de îngrijire a copiilor, asfaltarea străzilor Spre Cimitir şi Fântânii, precum şi introducerea reţelei de canalizare şi amenajarea unei staţii de epurare a apelor uzate”, a precizat primarul Niculae Anghel. De asemenea, se fac eforturi pentru electrificarea gospodăriilor din Valea Cerbului, Valea Fântânii, Valea lui Mailat şi Dereb Lunca.

Runcu Salvei

Lucrările de reabilitare a drumurilor din extravilanul localităţii sunt terminate încă de la sfârşitul anului trecut, chiar şi tronsonul de doi kilometri de drum pe Valea Ideciului. De asemenea, au mai fost reabilitate cu buldozerul şi drumurile de hotar de la Valea Voriştilor, Dealul Coastei, Secătura şi Valea Coboaie, cu fonduri din bugetul local, după cum ne-a informat primarul Anchidim Pavelea.

„Pentru a obţine fonduri europene aferente Măsurii 322, privind modernizarea satelor româneşti, ne-am aliat cu vecinii noştri. Este vorba de proiectul integrat Măsurii promovate prin FEADR, Telciu – Runcu Salvei – obiectiv care urmăreşte alimentarea cu apă şi reabilitarea de drumuri şi alte obiective. Mai precis, este vorba despre asfaltarea drumului spre Runcu Salvei, reabilitarea drumului spre Bichigiu, reabilitarea Căminului Cultural din Telciu şi, cum am mai spus, alimentarea cu apă a acestor localităţi, investiţii care însumează aproximativ 2,5 euro. Răspunsul final îl vom primi la sfârşitul lunii aprilie deoarece documentaţia tehnică este încă în studiu de evaluare”, a precizat primarul Anchidim Pavelea.

Telciu

Grupul Şcolar din localitate este, în sfârşit, pe punctul de a fi reabilitat. Spunem asta deoarece aceste lucrări au fost demarate cu peste trei ani în urmă, fiind întrerupte de mai multe ori din insuficienţă de fonduri. Potrivit primarului Sever Mureşan, lucrările au vizat reabilitarea sistemului de încălzire, a instalaţiilor electrice, refacerea pardoselii, căptuşirea pereţilor interiori cu rigips, înlocuirea uşilor şi a geamurilor cu tâmplărie de tip termopan. De aceste reabilitări beneficiază cei peste 450 de elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

„În maximum două săptămâni totul va f pus la punct. Aceste lucruri au întârziat nepermis de mult din cauza plăţilor făcute cu ţârâita către executant”, a precizat primarul Sever Mureşan, adăugând: „Am făcut un „efort” şi am dat din bugetul local 100.000 lei (pe lângă restul ce s-au primit din fonduri guvernamentale) pentru plata lucrărilor restante şi finalizarea investiţiei”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5