AJPIS BN: Comunicarea cu persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire, în sistem video, cu sprijinul interpretului mimico-gestual pr. Cătălin Mileşan

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud Bistrița-Năsăud dezvoltă în acest moment un sistem de comunicare eficient între solicitant și ghișeul relații cu publicul, prin intermediul unui interpret mimico-gestual autorizat, şi anume preotul Cătălin Mileşan.  Potrivit directorului executiv Ani Bob, în vederea comunicării optime cu persoanele cu deficiențe senzoriale de tip surdo-cecitate, realizarea comunicării se face prin sistem video pentru a evita deplasările suplimentare și doar cu sprijinul interpretului mimico-gestual pentru a respecta drepturile persoanelor cu dizabilități, aspect prevăzut de legislația actuală.

De altfel, la nivelul AJPIS BN, începând cu anul 2020, s-a derulat un amplu program de digitalizare a activităţii. Astfel, a fost realizat un sistem digital de preluare a cererilor de indemnizații de sprijin, pe platforma https://aici.gov.ro prin listarea opțiunilor de solicitare a tipului de indemnizație precum și a agențiilor teritoriale de domiciliu. După selectarea tipului indemnizației și a agenției teritoriale, platforma pune la dispoziția solicitanților o cerere online, cu criterii de verificare în vederea eliminării erorilor. Cererile completate sunt distribuite conform algoritmului, robotizat, către AJPIS județene în vederea soluționării, fiind eliminate deplasările, așteptarea la ghișeu, solicitarea de informații suplimentare.

În sfera digitalizării dar și a reducerii cantității de consumabile utilizate pentru documentele în format letric, fiecare angajat al AJPIS Bistrița-Năsăud, cu drept de semnătură în relația cu alte autorități, instituții sau persoane, deține semnătură electronică, utilizată în comunicarea online.

AJPIS Bistrița-Năsăud a desfășurat activități de informare și îndrumare în relația cu unitățile administrativ-teritoriale, astfel încât documentele privind solicitarea și stabilirea drepturilor, precum și cele de modificare sau încetare să fie transmise doar în format electronic la adresa de e-mail dedicată [email protected], de unde sunt descărcate și păstrate după operare în arhiva electronică a instituției. AJPIS a elaborat și utilizează în activitatea curentă Procedura operațională privind procesul de primire, prelucrare, gestionare și arhivare a dosarelor privind beneficiile de asistență socială primite online de la primării.

Activitatea AJPIS a pus accent pe verificarea persoanelor singure și a familiilor beneficiare de drepturi de asistență socială prin înrolarea în serviciul electronic PatrimVen - destinat să ofere instituțiilor publice acces la datele disponibile cu privire la patrimoniul și veniturile cetățenilor. Această cerință a fost solicitată și autorităților publice locale, în vederea obținerii unei imagini cât mai fidele cu privire la veniturile și bunurile deținute de către solicitanți, anterior stabilirii drepturilor la beneficiile de asistență socială.

În același context s-a realizat aderarea la Sistemul European pentru Schimbul Electronic de Informații privind Securitatea Socială (EESSI). Acesta permite o comunicare electronică directă, sigură și confidențială între instituțiile de securitate socială. Schimburile devin mai rapide, instituțiile primitoare nu vor mai trebui să se ocupe de formulare ilizibile, eronate sau incomplete, iar cetățenii vor beneficia în cele din urmă de un calcul mai rapid și mai sigur al beneficiilor lor. AJPIS Bistrița-Năsăud utilizează în acest sens Procedura operațională privind activitatea de comunicare de informații prin intermediul aplicației informatice Rina către instituțiile de legătură din alte State Membre U.E./SEE/Elveția. RINA este o aplicație web ce permite gestionarea electronică și schimbul documentelor de securitate socială între instituțiile competente ale țărilor participante. Aplicația RINA este dezvoltată de către Comisia Europeană si oferă instrumente utile pentru gestionarea cazurilor și optimizarea fluxurilor de lucru interne.

În urma solicitării beneficiilor sociale în România, AJPIS solicită informații către agenția competentă din ultimul stat de activitate profesională a beneficiarului, prin intermediul aplicației Rina. De asemenea, în urma solicitării beneficiilor sociale, de către un cetățean român, care desfășoară activitate profesionala într-un stat membru UE, instituția competentă din statul respectiv verifică situația în România prin intermediul aceleași aplicații.

  

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5