Ajutorul de urgenţă

În baza Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată şi cu acordul legislativului local, primarul poate acorda ajutoare de urgenţă, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor cu domiciliul în oraşul Năsăud, aflate în una din următoarele situaţii:
- pentru compensarea parţială a pagubelor suferite în urma unor calamităţi naturale, incendiilor sau accidentelor;
- starea de sănătate care necesită investigaţii de specialitate, intervenţii chirurgicale în ţară sau străinătate sau procurarea unor medicamente, hrană pentru regim special sau echipamente medicale;
- persoanelor lipsite de adăpost şi nu pot primi o locuinţă socială, nu întrunesc condiţiile necesare internării în instituţii de ocrotire şi nu dispun de venituri;
- persoanelor aflate în stare de dependenţă medicală lipsite de aparţinători;
- în cazul decesului unei persoane: fără venit, fără susţinători legali, fără locuinţă, cadavru neidentificat; care provin dintr-o familie nevoiaşă etc.;
- beneficiarii de ajutor social decedaţi, când în urma anchetei sociale, se constată că urmaşii acestora sau terţi au suportat cheltuielile cu înmormântarea;
- decesul în familia salariatului Primăriei oraşului Năsăud, indiferent de domiciliul acestuia;
- accidentarea în timpul exerciţiului funcţiunii a unui salariat al Primăriei, în urma căreia a suferit o spitalizare mai mare de 15 zile sau o infirmitate;
- în cazul bolnavilor cronici, în baza scrisorii medicale ş.a.
Ajutorul de urgenţă se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptăţite (formular tip), însoţită de documente doveditoare, pe care le va depune la Serviciul Public de Asistenţă Socială care va efectua o anchetă socială în urma căreia se va decide dacă dosarul va fi respins sau va fi aprobat. După aprobare, în termen de 5 zile de la comunicare, printr-o dispoziţie a primarului se va efectua plata ajutorului de urgenţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5