Al doilea an de acreditare Erasmus, finalizat cu succes la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud este lider de consorțiu în cadrul proiectului de acreditare 2022-1-RO01-KA120-SCH-000110363 din cadrul Programului Erasmus+, în perioada 2023-2027.  

Obiectivele acreditării:

Creșterea cu 15% a numărului profesorilor capabili să ofere sprijin în incluziune elevilor proveniți din grupuri vulnerabile;

Creșterea cu 15% a numărului de elevi care au dobândit competențe verzi și cu 10% a numărului de profesori care au fost formați pentru a dezvolta competențe verzi în rândul elevilor;

Creșterea cu 50% în rândul elevilor și cu 20% a numărului de profesori din consorțiu care au dobândit  competențe digitale.

În planul Erasmus a proiectului de acreditare depus în 19 octombrie 2022 de către inspectorul școlar pentru proiecte educaționale, prof. dr. Doina Macarie, au fost cuprinse o serie de activități care să contribuie la atingerea obiectivelor menționate mai sus.

La un focus grup organizat în sala de conferințe a Inspectoratului Școlar Județean, au participat directori și profesori din unitățile de învățământ din consorțiu: Școala Gimnazială „George Coșbuc” Coșbuc, Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, Școala Gimnazială Dumitra, Școala Gimnazială Tureac, Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Bistrița, Școala Gimnazială Mărișelu, Școala Gimnazială Șieu Odorhei, directori și profesori din alte școli ale județului, inspectori școlari, membri în echipa de implementare, participanți în mobilitățile din acest an, parteneri educaționali.

Coordonatoarea activităților din acest an de acreditare, prof. dr. Doina Macarie, a prezentat activitățile și rezultatele proiectului: 36 cadre didactice au participat la cursuri de formare pentru atingerea celor trei obiective ale acreditării, în 5 fluxuri de mobilitate, desfășurate în cinci țări: Spania, Ungaria, Turcia, Bulgaria și Grecia. După întoarcerea din mobilitate, profesorii au realizat proiecte didactice pe care le-au aplicat în cadrul orelor de curs. De asemenea, în acest an, au avut loc activități în cadrul comisiilor metodice la nivelul școlilor din consorțiu și s-au derulat diseminări în cadrul cercurilor pedagogice sau al unor conferințe organizate la nivel județean, zonal sau național, reuniuni cu inspectorii școlari pentru proiecte educaționale europene. La întoarcerea din fiecare mobilitate, au avut loc activități de follow up, în care participanților li s-a solicitat feedback, pentru ca mobilitățile să fie îmbunătățite. Au fost publicate articole și comunicate de presă, după fiecare mobilitate și au avut loc activități de multiplicare.   

În cadrul acestei activități de final de proiect, a fost prezentat și impactul pe care acest an de acreditare l-a avut în rândul participanților, pe baza unui chestionar elaborat de echipa de implementare. Cadrele didactice și-au exprimat bucuria de a fi participat la aceste activități și recunoștința de a fi implicați în proiect, ca urmare a apelului de selecție lansat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru îndeplinirea obiectivului care vizează componenta green, printre rezultatele măsurabile, se poate aminti faptul că au fost plantate păduri care, ulterior, au preluat denumirea de „Pădurea Erasmus” la: Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu, la Școala Gimnazială „George Coșbuc” Coșbuc, la Școala Gimnazială Șieu Odorhei și la Școala Gimnazială Dumitra, pe suprafețe puse la dispoziție de autoritățile publice locale, pe baza unor parteneriate. Au avut loc activități dedicate Zilei Mediului, concursuri pe tematica protejării mediului, excursii, deplasări și alte activități atractive pentru elevi, urmând modelul celor din cadrul mobilităților.

Pentru îndeplinirea obiectivului care urmărește digitalizarea, profesorii participanți la cursurile de formare au realizat portofolii virtuale individuale pe baza cărora a fost completat site-ul proiectului de acreditare realizat de către informaticianul Dinu Nan, responsabil comunicare computerizată. În plus, pentru îndeplinirea celor trei obiective, sunt în curs de finalizare trei materiale didactice, ghiduri, broșuri cu ISBN, în care sunt cuprinse RED-uri, secvențe didactice, proiecte didactice elaborate de colegii participanți în mobilități.

Doina Macarie a precizat că proiectul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și-a propus și o recunoaștere a calității formării profesionale de specialitate, prin activitățile de mobilitate gândite și prin integrarea materialelor din timpul mobilității și a produselor finale, toate acestea fiind în beneficiul profesorilor și al elevilor din școlile implicate în proiectul de acreditare care este aprobat până în 2027. Din al treilea an de acreditare, va intra în echipa de proiect și Școala Gimnazială „Dariu Pop” Măgura Ilvei, cererea de finanțare depusă la apelul de selecție din februarie 2025 fiind aprobată.

Doamna inspector pentru educație permanentă, prof. Violeta Rogozan, a menționat că activitățile extrașcolare care se desfășoară prin intermediul acreditării pot constitui o continuitate și au o contribuție importantă în ceea ce privește reducerea abandonului școlar și internaționalizarea învățării.

Prof. Marioara Felicia Bozga a susținut că, la nivelul unităților de învățământ participante în proiectul de acreditare, a crescut vizibilitatea prin activitățile de diseminare derulate, s-a simțit o atmosferă de apreciere reciprocă în rândul școlilor partenere, o reflectare a propriilor valori la nivel interinstituțional. Prin proiectul de acreditare, strategia de dezvoltare instituțională a fiecărei unități de învățământ din consorțiu se internaționalizează, cu ținte și obiective clare. Acreditarea a reprezentat o șansă de a schimba mentalitatea unor profesori din școlile din mediul rural care au avut rezerve în a participa la activitățile propuse în cadrul proiectului.

În cadrul consorțiului, au fost implicate unități de învățământ care nu au avut posibilitatea de a depune singure proiecte. În anii următori de acreditare, vor fi incluse și alte școli pe baza acelorași criterii de selecție comunicate în apelul de selecție al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița Năsăud, cu numărul 1190/10.02.2023.

„Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv echipei de implementare a proiectului „Edu Mobility Project BN 2.0”, nr. de referință 2024-1-RO01-KA121-SCH-000218195 și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5