Alexandru Daraban: Albinele s-au apucat de politică

În stupii de la marginea satului, vestea a căzut ca o picătură de miere pe asfalt: albinele s-au apucat de politică.

Trântorul cel bătrân, cu aripi roase de atâtea veri și discursuri, le-a adunat pe albinele tinere la umbra fagurelui mare. A tușit scurt, ca un veteran de talk-show, și le-a spus pe un ton grav:

— Fetele mele, polenul nu mai crește doar pe flori. Crește pe bannere, pe promisiuni și pe slogane. Voi trebuie să-l culegeți de peste tot. Din florile tuturor partidelor.

Albinele tinere au dat din cap disciplinat. Unele notau, altele făceau live pe frunză. Important era mesajul: neutralitate cu interes, principii cu flexibilitate.

Matca, adevărata strategă, nu vorbea mult. Ea dirija. Cu antenele bine orientate, le împărțea trasee:

— Tu, pe la Partidul Trandafirului Ofilit. Tu, la Crinul Reformat. Aveți grijă cum zumzăiți: cald, empatic, dar să nu vă prindă nimeni cu polenul pe picioare. Pastorația politică cere delicatețe.

Din când în când, matca mai adăuga câte un sfat: să nu stea prea mult pe aceeași floare, să nu creadă parfumul, să verifice mereu unde duce nectarul. Mierea trebuie să iasă dulce, indiferent din ce promisiuni a fost strânsă.

La marginea stupului, Trântoraș își exersa acele în fața unei oglinzi de rouă. Visa la acela care nu se scutură ușor și lucește frumos la soare.

— Eu n-o să fiu ca bătrânii, murmura el. Eu o să înțep doar când trebuie… strategic.

Când a venit toamna, stupul era plin. Fagurii gemeau de miere ideologică, amestecată, imposibil de separat. Albinele erau obosite, dar mulțumite. Trântorul cel bătrân zâmbea:

— Vedeți? Politica e ca floricultura. Nu contează ce floare e, atâta timp cât are ceva de scos.

Iar afară, pe câmp, florile se uitau unele la altele, tot mai rare, întrebându-se în șoaptă când mai vine primăvara adevărată.