Alexandru Pugna a fost votat, în unanimitate, manager interimar la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului Dacia, cu scopul de a propune un manager interimar al instituției, ca urmare a faptului că dr. Gavril Țărmure va ocupa postul de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița, post obținut prin concurs.
Alexandru Pugna a fost propus manager interimar și votat în unanimitate de către colegi.
Amintim că Alexandru Pugna este membru fondator al Ansamblului Folcloric Profesionist „Dor Românesc”, îndeplinind și calitatea de solist vocal al acestui colectiv artistic, de la înființare până în prezent. De asemenea, pe parcursul carierei sale a deținut funcțiile de secretar de stat al Ministerului Culturii și Identității Naționale, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (președinte al Comisiei de cultură din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, timp de 4 ani), Consilier Local în cadrul Consiliului Local Bistrița (președinte al Comisiei de cultură, timp de 8 ani), șef serviciu și director adjunct al Ansamblului Folcloric Profesionist „Dor Românesc”. Este un cunoscut realizator de emisiuni de folclor, radio și TV, precum și iniţiator şi organizator a numeroase festivaluri naţionale de interpretare a cântecului popular românesc.
Această inițiativă a angajaților Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud de a-l propune și alege pe Alexandru Pugna ca manager interimar al instituției a fost agreată de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, cel care va face, potrivit legii, această numire.
Biroul de presă al CJC BN
Citiţi şi:
- Cultura din judeţ, o nouă abordare
- Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Romanţei „Dorurile mele”, la ediția I
- Spectacol folcloric extraordinar DRAGOBETE SĂRUTĂ FETE cu Ansamblul Profesionist „Dor Românesc”
- Dorul românilor într-o carte celestă
- 23 de tineri, în concurs pentru „Pana de Păun”. Două zile Bistriţa este capitala folclorului românesc
Adaugă comentariu nou